Antena 3 CNN Life Sănătate Avertismentul medicilor: Tot mai mulţi copii au probleme cu tiroida după COVID

Avertismentul medicilor: Tot mai mulţi copii au probleme cu tiroida după COVID

Cristina Ştefan
1 minut de citit Publicat la 15:13 12 Feb 2022 Modificat la 15:39 12 Feb 2022

La Institutul pentru Sănătate Mamei şi Copilului au fost depistaţi pacienţi post-COVID cu tiroidită autoimună.

Cu o astfel de problemă se confruntă şi o fetiţă de 9 ani care a trecut prin infecţie în urmă cu o lună. Mama ei ne-a povestit că micuţa a avut avut o formă uşoară de boală.

"Este destul de decompensată tiroida şi trebuie să acţionăm. Tratamentul, din păcate e cam pentru toată viaţa. Eu i-am explicat, nu ştiu cât înţelege ea ce se întâmplă, dar se vede că este usor afectată", spune mama fetiţei.

Ce spun medicii despre tiroidita autoimună la copii

Tiroidita autoimună este o reacţie de apărare a organismul împotriva propriilor celule, spun specialiştii.

"În ultimele săptămâni am avut multiple cazuri de copii care erau perefct normali, pe care îi monitorizam de ani de zile, fiind cu o funcţie tiroidiană normală şi care au venit cu un TSH foarte mare, cu o decompensare foarte mare în urma infecţiei COVID", spune Bogdan Pascu, medic endocrinolog.

Investigaţiile endocrinologice sunt recomandate la cel puţin o lună şi jumătate pentru cei care au trecut prin COVID.

Semnele de boală care indică probleme cu glanda tiroidă

Părinţii trebuie să fie foarte atenţi la simptomele pe care le au copiii chiar şi dupa ce trec prin COVID-19 , semnele de boală care indica probleme cu glanda tiroidă sunt: febra, frisoane, transpiratie, senzaţie de foame şi durere în partea de jos a gâtului.

Cele mai multe afecţiuni post-COVID vor fi depistate la finalul acestui val, spun medidcii.

Între timp Spitalele de Pediatrie sunt tot mai aglomerate.

"Secţia s-a extins la 21 de locuri şi toate cele 21 sunt acum ocupate. După infecţia cu SARS-CoV-2, populaţia pediatrică poate să rămână cu cefalee, cu dureri abdominale, diverse simptome care pot să persiste, inclusiv dispneea", spune Gabriela Vlad, pediatru Spitalul Victor Gomoiu.

În prezent sunt peste 840 de minori internaţi în spitalele din ţară.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole