Hidrologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de inundaţii pentru răuri din judeţele Bihor şi Cluj, fiind anunţate scurgeri de pe versanţi, viituri rapide şi inundaţii locale. Avertizarea este valabilă până la ora 22.00.
Potrivit hodrologilor, sunt vizate râurile mici din bazinele hidrografice Someşul Mic – bazin superior amonte Ac.Fântânele şi Crişul Repede – bazin superior amonte Ac. Lugaşu
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior amonte Ac.Fântânele, Crişul Repede – bazin superior amonte Ac.Lugaşu, judeţele Bihor şi Cluj”, anunţă hidrologii, potrivit news.ro.