Antena 3 CNN Actualitate Avertisment de la Poliţie: Nu plătiţi în avans pentru produse comandate pe internet!

Avertisment de la Poliţie: Nu plătiţi în avans pentru produse comandate pe internet!

S.T.
1 minut de citit Publicat la 17:53 06 Dec 2019 Modificat la 17:53 06 Dec 2019

Perioada următoare aduce, odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, febra cumpărăturilor pentru cei mici.  Poliţiştii vin cu o serie de recomandări pentru părinţi.

Cumpărați doar din magazine sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanță fiscală), de care este nevoie în cazul unei eventuale reclamații!

Dacă alegeți să achiziționați din mediul online, evitați operatorii economici care nu afişează datele de contact complete (adresă, telefon, cod de înregistrare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail sau la un număr de telefon.

Nu plătiți în avans pentru produse comandate prin internet de la persoane necunoscute! Totuși, dacă achiziționați de la persoane fizice, cereți documentele de provenienţă ale jucăriilor (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul) şi certificatul de garanţie emis de producător.

Analizați cu atenție ofertele foarte tentante sau dacă un vânzător insistă să încheiați o tranzacţie! Comparați ofertele de preţ, condiţiile de livrare şi garanţie ale mai multor comercianţi înainte de a lua o decizie!

Verificați existența marcajului CE, care conduce la prezumția că produsul este sigur, conform legislației în vigoare în Uniunea Europeană, precum și existența denumirii și a datelor cu privire la sediului producătorului, importatorului sau reprezentantului autorizat.

Produsul trebuie să aibă specificate instrucțiunile de utilizare și avertismentele specifice, traduse în limba română.

Unele jucării necesită o atenție deosebită dat fiind riscurile particulare pe care le prezintă.

Sursa: politiaromana.ro

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole