ANAF atrage atenţia că infractorii cibernetici au pus la punct o nouă campanie de emailuri false, transmise în numele instituţiei.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false, transmise în numele instituţiei, prin care contribuabililor, persoane fizice, le este transmisă o "Nota informativă", fiind înştiinţaţi cu privire la o presupusă datorie, pentru care este necesară plata pentru evitarea executării silite şi a valorificării bunurilor.
"Mesajele sunt transmise, de această dată, de la adresa de e-mail valorificare@anaf.pro. Atragem atenţia că această adresă de e-mail NU aparţine ANAF şi nu trebuie să daţi curs solicitărilor!", a transmis ANAF, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii instituţiei precizează că ANAF nu informează contribuabilii despre creanţe prin e-mail, informaţiile privind situaţia fiscală proprie, somaţiile sau alte înştiinţări sunt comunicate securizat fie prin SPV, fie prin Poşta Română cu confirmare de primire.
"Pentru informaţii fiscale cu caracter general contribuabilii pot apela Call Center ANAF la numărul 0314039160", se menţionează în comunicat.