Mai exact, Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a oferit câteva detalii referitoare la capcanele falselor promoții şi cum putem face cumpărăturile din perioada reducerilor în siguranță.
"Au început reducerile de vară, iar acum este momentul să cumpărăm produse la prețuri mai mici. Dar mare atenție la capcanele falselor promoții !
Reducerile mari de preț, uneori chiar de până la 70% sau 90% într-o anumită perioadă, sunt binevenite pentru consumatori.
Dar, pentru a beneficia de aceste reduceri, fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenționează să le achiziționeze, să fie extrem de vigilenți și să acorde maximă atenție tuturor detaliilor, în special în perioada marilor reduceri de prețuri.
Regulile pe care trebuie să le respecte vânzările cu preț redus
Vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor.
Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice.
Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referintă. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.
Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice:
• fie prin menționarea noului preț lângă prețul anterior, barat;
• fie prin mențiunile "preț nou", "preț vechi" langă sumele corespunzătoare;
• fie prin menționarea procentului de reducere și a prețului nou care apare langă prețul anterior, barat.
Pentru siguranța cumpărăturilor din perioada reducerilor citiți cu atenție caracteristicile produsului și verificați dacă acesta corespunde cu adevarat dorințelor și nevoilor dumneavoastră.
Cumpărăturile din perioada reducerilor pot fi făcute în siguranță dacă:
- Întocmiți o listă cu produsele pe care doriți să le achiziționați și cu prețurile actuale ale acestora. Acest lucru vă va ajuta să evitați falsele reduceri de prețuri, de exemplu atunci când comercianții măresc prețul și aplică procentul de reducere la prețul astfel majorat;
- Citiți cu atenție caracteristicile produsului;
- Verificați dacă produsul corespunde cu adevărat dorințelor și nevoilor dvs.;
- Verificați stocul existent (pentru comerțul on-line);
- Verificați prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA), dacă prețul include și costul de livrare etc.
- În cazul în care comandați online, verificați, înainte de a trimite comanda, dacă prețul fiecărui produs din coșul de cumpărături este același cu prețul redus indicat atunci când ați ales produsul.
Cum trebuie afișat prețul?
Indiferent că este vorba de un magazin online sau de unul clasic, prețul trebuie întotdeauna afișat clar, lizibil, în lei și cu toate taxele incluse (TVA și alte taxe suplimentare, dacă este cazul).
Care sunt regulile privind reducerea de preț?
Orice anunț de reducere de preț exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil și fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice: fie prin menționarea noului preț langă prețul anterior, barat, fie prin mențiunile "preț nou", "preț vechi" lângă sumele corespunzătoare, fie prin menționarea procentului de reducere a prețului nou care apare lângă prețul anterior, barat, indiferent de tipul de vânzare cu preț redus (soldare, lichidare, promoționale);
Orice vânzare cu preț redus, indiferent de tip (de soldare, de lichidare, promoțională etc.), trebuie să fie însoțita sau precedată de publicitate și anunțată sub denumirea ei ("soldare/soldări/solduri", “lichidare”, “promoții” etc), însoțita de data de debut și de durata acesteia.
De asemenea, în cazul în care oferta este deja în derulare, trebuie să fie informați cu privire la valabilitatea reducerii sau că oferta este valabilă numai “în limita stocului disponibil”.
În momentul cumpărării, consumatorii trebuie să verifice dacă oferta mai este valabilă și dacă reducerea de prețuri anunțată este identică cu cea reală (la cititoarele de cod de bare din cadrul marilor magazine sau direct la casă, dacă prețul afișat este cel facturat).
La achiziționarea pachetelor promoționale de tipul „3 la pret de 2”, trebuie să verifice prețul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare, pentru a-l putea compara cu prețul pachetului promoțional.
Sfătuiesc consumatorii să solicite informații suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace (în cadrul magazinului, prin afișe sau pliante, prin anunțuri pe site etc).
Detalii la care ar trebui să fim atenţi pentru cumpărăturile online
Pentru cumpărăturile online
Este foarte important să:
• Verificați stocul existent;
• Verificați prețul afișat pe site și dacă acesta este integral (conține sau nu TVA);
• Verificați dacă prețul include și costul de livrare.
De asemenea este recomandată verificarea prețurilor prin consultarea site-urilor care afișează prețuri comparative pentru același produs.
Comerciantul este obligat să informeze corect și complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informații:
• Datele de identificare (denumirea, adresa poștala și electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală etc);
• Caracteristicile esențiale ale produsului;
• Prețul cu toate taxele incluse;
• Cheltuielile de livrare, dacă este cazul;
• Modalitățile de plată și de livrare;
• Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețului;
• Durata minima a contractului, în cazul contractelor care prevăd furnizarea curentă sau periodică a unui produs;
• Existența și modul de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală a contractului.
Consumatorul poate contacta comerciantul prin telefon pentru a cere informații suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vanzare sau a condițiilor de livrare. Modul în care răspunde la aceste întrebări le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozității vânzătorului.
Consumatorul trebuie să știe că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are dreptul de a denunța contractual și 14 zile pentru a-l returna, dacă nu este mulțumit de el, fără să invoce vreun motiv.
În cazul returnării produsului, consumatorul își poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului.
Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului.
Rambursarea se face folosind aceleași modalități de plată ca și cele folosite de consumator pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care consumatorul a fost de acord cu o alta modalitate de plată și cu condiția de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.
Consumatorul trebuie să citească termenii și condițiile de funcționare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului) se prelungește cu încă 12 luni în cazul în care comerciantul nu a menționat in format expres despre existența dreptului de returnare a produselor.
În cazul în care consumatorii consideră că drepturile le-au fost încălcate le recomand să ne sesizeze orice abatere și îi asigur că ANPC - Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor le va acorda tot sprijinul", a scris Paul Anghel, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, pe pagina sa de socializare.