Antena 3 CNN Life Sănătate Avertisment alarmant! O nouă boală afectează copiii, fără ca părinţii să-şi dea seama!

Avertisment alarmant! O nouă boală afectează copiii, fără ca părinţii să-şi dea seama!

1 minut de citit Publicat la 08:46 19 Sep 2019 Modificat la 08:46 19 Sep 2019

Avertisment alarmant! O nouă boală afectează copiii, fără ca părinţii să-şi dea seama! Specialiştii au numit-o deficitul de alimentaţie. Iar cauza principală este consumul în exces de junk-food: mâncarea bogată în grăsimi, calorii şi zahăr. 

Somnul agitat, dificultăţile de învăţare şi problemele de comportament sunt câteva din simptomele care ar trebui să-i pună în alertă pe părinţi. 

Chipsuri, dulciuri, gumă de mestecat, bomboane, batoane de ciocolată. Toate intră în categoria junk-food - mâncare nesănătoasă, bogată în grăsimi, aditivi, zahăr. Medicii spun că cei mici ar trebui feriţi de aceste alimente, din care nu îşi pot lua nutrienţii de care au nevoie. 

Consumată în exces de copii, mâncarea de tip junk-food duce la deficit de alimentaţie. O boală studiată de experţi internaţionali care spun că, deseori, copiii care suferă de această tulburare sunt diagnosticaţi greşit cu deficit de atenţie. Şi asta pentru că atunci când nu sunt hrăniţi într-un mod echilibrat, comportamentul lor se schimbă. 

Au izbucniri dese şi impulse, nu se pot concentra la şcoală pentru că noaptea au avut un somn agitat. Iar pe termen lung, medicii asociază deficitul de alimentaţie cu infecţiile frecvente, alergii, probleme digestive şi de vedere, dar cu şi pielea palidă sau uscată. 

Soluţia, spun medicii, stă în mâncarea gătită acasă. Din produse cât mai proaspete şi, pe cât posibil, BIO. 

În România, însă, programul masa caldă în şcoli a rămas doar un plan pe hârtie. Chiar dacă unul din doi copii români are probleme de greutate. Ţara noastră este pe locul doi în Uniunea Europeană când vine vorba de obezitate infantilă.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole