Antena 3 CNN Actualitate Averea lui Ţiriac din Panama. Ce spun experţii fiscali despre fundaţia şi offshore-urile magnatului

Averea lui Ţiriac din Panama. Ce spun experţii fiscali despre fundaţia şi offshore-urile magnatului

1 minut de citit Publicat la 20:48 07 Apr 2016 Modificat la 20:48 07 Apr 2016

Omul de afaceri Ion Ţiriac, cel mai bogat român, şi-a trecut toată averea într-o fundaţie privată din Panama, scrie RISE Project. Din această fundaţie face parte şi Klaus Mangold, fostul director executiv al gigantului Daimler, producătorul limuzinelor Mercedes. Avocatul lui Ţiriac spune că fundaţia este, practic, testamentul financiar al omului de afaceri, scriu jurnaliștii adevarul.ro.

Aceasta este cea mai nouă revelaţie în scandalul declanşat de dosarul „Panama Papers“. Potrivit documentelor citate, în anul 2003 a fost înregistrată în Insulele Virgine Britanie compania Fieldhurst Limited. Aceasta era înregistrată cu acţiuni la purtător, astfel că îşi putea schimba oricând proprietarii.

Din 2004, însă, Ion Ţiriac şi sora sa Rodica apar ca titulari ai conturilor deschise de Fieldhurst Limited la banca elveţiană UBS. De altfel, sora magnatului figura în e-mailurile casei de avocatură Mossack Fonseca din Panama, de la care a pornit tot scandalul Panama Papers, drept persoana de contact.

La sfârşitul lui 2009, cele 50.000 de acţiuni la purtător ale offshore-ului Fieldhurst Limited sunt anulate, iar noul asociat unic în firmă devine o fundaţie privată din Panama. Aceasta se numeşte Puma Foundation, iar Ion Ţiriac apare drept preşedinte al consiliului director. Ceilalţi membri ai săi sunt Rodica Ţiriac – sora afaceristului, Ion Alexandru Ţiriac – fiul magnatului, Nicolai Mîndrilă – avocatul fostului tenismen şi Klaus Mangold – fost director general al Daimler şi actual consul onorific al Germaniei la Moscova. Mîndrilă a explicat că scopul pentru care a fost înfiinţată această entitate este de a aduna tot patrimoniul lui Ţiriac.

Sursa: adevarul.ro

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole