Antena 3 CNN Actualitate Averile impresionante ale medicii acuzaţi că refoloseau dispozitive cardiace de la cadavre. Detalii despre operele de artă indisponibilizate de poliţie

Averile impresionante ale medicii acuzaţi că refoloseau dispozitive cardiace de la cadavre. Detalii despre operele de artă indisponibilizate de poliţie

Dana Musceleanu
2 minute de citit Publicat la 15:37 18 Feb 2023 Modificat la 15:37 18 Feb 2023

În urma celor 24 de percheziții care au avut loc vineri de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției de Investigații Criminale, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost descoperiți și indisponibilizați 162.920 de lei, 116.795 de euro, 2.357 de USD, 300 de lire sterline, 300 de franci elvețieni, 3.500 de forinți, 520 de coroane suedeze, 200 de coroane daneze, 300 de lire sterline, 19 telefoane mobile, 60 de memory stickuri, 14 laptopuri, 3 tablete, 9 hard diskuri, 250 de DVD-uri și 25 de stimulatoare/defibrilatoare cardiace.

De asemenea, 36 de tablouri aparținând unor pictori naționali de renume au fost ridicate și depuse la Complexul Muzeal Național Moldova Iași, Muzeul de Artă, transmite, sâmbătă, Poliția Română.

Un medic în vârstă de 50 de ani a fost reținut, iar un altul, de 28 de ani, a fost plasat sub control judiciar.

Totodată, în urma perchezițiilor au fost identificate mai multe bunuri mobile și imobile, aparținând persoanelor cercetate, bunuri asupra cărora urmează a se dispune măsura asigurătorie a sechestrului.

[GAL layout="4"]

Polițiștii continuă cercetările și sâmbătă, în vederea completării probatoriului.

Un medic din Iași a fost reținut în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre și implantate altor pacienți, procurorii având probe cum că acesta ar fi extras din 2017 până în august 2022 un număr de 238 de dispozitive de la cadavre sau din alte surse.

O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaționalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică”, mai arată procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile, care a fost înaintată spre soluționare Tribunalului București, potrivit Parchetului General.

Surse judiciare arată că este vorba despre medicul Dan Tesloianu, fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Noi detalii despre operele de artă indisponibilizate de poliţie

Update: 15:30  Polițiștii au indisponibilizat 5 tablouri realizate de Corneliu Baba (Veneția, Arlechin, Peisaj și 2 tablouri intitulate ,,Peisaj venețian”), un tablou realizat de Tonitza (Portret de copil), un tablou realizat de Ștefan Luchian (Peisaj), o pictură de Theodor Aman (Portret de femeie). 

De asemenea, ăn lista operelor de artă se numără un tablou de Rudolf Maximilian (Portret de bătrână), un tablou de Aurel Țipoe (Peisaj), un tablou realizat de Henri Catargi (Peisaj), un tablou de Liberman (Peisaj), o pictură de H. Recchia (Portret de bătrână), un tablou de Luigi Bartollini (Peisaj venețian), 4 tablouri de Iosif Iser (Odalisce, Portret de femeie, Compoziție a două personaje, Compoziție a două personaje). 

Tot în lista tablourilor de valoare se află o pictură de Elena Popea (Compoziție religioasă), un tablou de Max Buri (Portret de ofițer), un tablou de Ciobanu (Arlechin), un tablou de Gheorghe Petrașcu (Marina), un tablou de Paul Uzum (Natură statică), un tablou de Arthur Segal (Compoziție abstractă), câte un peisaj realizat de Aurel Pop, Aurel Ciupe, Vlaminek, Jean Keller și Tia Peltz, un tablou realizat de Gheorghe Vânătorul (Portret de bărbat), două tablouri de Vasile Grigore (Natură statică, Arlechin), un tablou realizat de Surikov (Portret de bătrân), un tablou de L. A. Biju (Natură statică cu flori) și o lucrare nesemnată, intitulată ,,Natură statică cu vioară”.

Etichete: Iași
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole