Antena 3 CNN Be EU "Avem o sumă de bani istorică pusă la dispoziţia României" | Europarlamentar român, despre cum să accesăm fondurile europene

"Avem o sumă de bani istorică pusă la dispoziţia României" | Europarlamentar român, despre cum să accesăm fondurile europene

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:58 10 Dec 2022 Modificat la 10:58 10 Dec 2022

"Ştim ca noi, în România, avem o problemă în atragerea de fonduri europene.

Programul Fast-Care este pentru a-i ajuta pe refugiaţii din Ucraina, prin a ne ajuta noi autorităţile locale, primăriile, să-i ajutăm pe cetăţenii care găzduiesc refugiaţi ucraineni.

Am vrut să înlăturăm cât mai mult birocraţia, pentru ca oamenii, românii noştri, să acceseze aceşti bani.

Citeşte şi: Bani mai mulţi pentru refugiaţi, printr-un nou program al Comisiei Europene. Suma aproape se dublează

Îmi doresc foarte mult ca şi în perioada 2021-2027, pentru că aceste proiecte nu se termină, să poată fi absorbiţi bani în următoarea perioadă, îmi doresc ca proiectele să fie fazate.

Avem nevoie de banii din politica de coeziune mai mult decât oricând, pentru că aceste investiţii ne rămân nouă. Mai mult, am negociat pentru PNRR, avem nevoie de autostrăzi, să conectăm România de Europa.

Vlad Botoş: "Avem o sumă istorică pusă la dispoziţia României. Ar fi mare păcat să nu folosim aceşti bani"

Banii sunt întotdeauna bineveniţi, problema noastră este că nu reuşim să-i atragem, nu reuşim să finalizăm proiecte, nu reuşim să ne încadrăm în timp şi de aceea am pierdut sume considerabile, din păcate", a spus Vlad Botoş, europarlamentar Renew, sâmbătă, la emisiunea Be EU, de la Antena 3 CNN.

Despre modul în care vor putea fi absorbiţi banii, în special cei din programul Fast-Care, Vlad Botoş spune că aceste fonduri vor putea fi absorbite de autorităţile locale.

De asemenea, el a spus că a cerut să fie flexibilizate criteriile.

"În România, trebuie să demarăm proiecte (...). Sunt aproape 30 de miliarde de euro pe care Europa le accesează în premieră şi noi, în România. Dar trebuie să implementăm acele reforme şi să absorbim banii. 

Trebuie să demarăm proiectele. Avem o sumă istorică pusă la dispoziţia României şi ar fi mare păcat să nu folosim aceşti bani. Îi putem folosi în spitale, şcoli, infrastructura rutieră, maritimă, feroviară", a explicat europarlamentarul român Vlad Botoş.  

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole