O tânără de 20 de ani care se plângea de dureri de cap tot mai dese a avut ghinionul să descopere că, de fapt, sursa migrenelor ei este mult mai gravă decât credea inițial.
McKennah Carter a mers la medic atunci când a observat că nu-i mai trec durerile de cap, precum și stările de rău de la o presupusă viroză respiratorie, însă acolo a primit un diagnostic cumplit: avea deja cinci tumori cerebrale.
Vestea a dărâmat-o pe McKennah, care în 2017 fusese diagnosticată cu cancer de piele după ce îi fusese descoperită o aluniță malignă, scrie Daily Mail.
A presupus că totul este în regulă, după ce medicii i-au dat asigurări că au descoperit la timp cancerul de piele. Însă scanările ulterioare i-au dezvăluit un adevăr îngrozitor: cinci tumori cerebrale și cancer de piele în stadiul 4, iar celulele tumorale s-au răspândit în ficat, plămâni, oase.
"În 2017 am fost diagnosticată cu un melanom stadial după ce mi-am găsit o aluniță canceroasă pe spate. La vremea respectivă eram foarte discretă despre asta și aproape stânjenită. Nu voiam ca oamenii să mă vadă drept fata cu cancer. Mi s-a spus că șansele de a reveni vreodată au fost extrem de puțin probabile. Cel mai probabil n-aș fi nevoit să-mi fac griji pentru tot restul vieții. Aproape exact un an mai târziu, ei (n. r. medicii) mi-au făcut RMN-ul creierului și au descoperit cinci tumori cerebrale. Scanări CT și biopsii mai târziu în acea zi au dezvăluit că cancerul nu s-a răspândit numai la creierul meu, ci la ficatul meu, plămânii, oasele și ganglionii limfatici", afirma tânăra, potrivit sursei citate.
Acum, McKennah a reînceput radioterapia, a fost supusă deja mai multor operații de îndepărtare a tumorilor și urmează un tratament experimental de terapie cu limfocite infiltrative tumorale (TIL).
Tratamentul presupune îndepărtarea celulelor T ale pacienților - celule anti-cancer eliberate de sistemul imunitar - și creșterea lor în cantități mari într-un laborator. După ce au fost recoltate timp de o săptămână, acestea sunt apoi transferate în corpul bolnavului. În număr mai mare, celulele T sunt mai puternice la combaterea tumorilor agresive. TIL oprește evoluția tumorilor la aproximativ 16% din pacienți.