Antena 3 CNN Actualitate Social Avarie majoră la CFR. Întârzieri de peste trei ore ale trenurilor, în Gara de Nord

Avarie majoră la CFR. Întârzieri de peste trei ore ale trenurilor, în Gara de Nord

<1 minut de citit Publicat la 08:26 07 Sep 2017 Modificat la 08:26 07 Sep 2017

Trenurile circulă cu mare dificultate între Ploiești și București. Unele garnituri au întârzieri de până la trei ore.

„Trenurile circulă cu mare dificultate între Ploiești și București. Unele garnituri au întârzieri de până la trei ore. Din cauza unor lucrări efectuate de furnizorul de energie electrică local, s-au produs niște deranjamente tehnice și la instalația de alimentare cu energie electrică. În astfel de situații, circulatia feroviară trebuie să se desfășoare în condiții speciale, de tip cale liberă, cu personal feroviar la fața locului. Din cauza faptului că în primele ore ale dimineții graficul de circulatie este foarte aglomerat în multe trenuri, se diminuează capacitatea acestei secții de circulație și se prelungesc timpii, deoarece nicio instalație nu funcționează. Echipele feroviare intervin la această oră pe segmentul de cale ferată Chitila-Buftea-Periș, pentru remedierea unui deranjament tehnic semnalat la sistemul de alimentare cu energie electrică de semnalizare.Trenurile de călători care tranzitează staţiile București Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti vor înregistra întârzieri la sosire și la plecare din stații”, a declarat Oana Brânzan, purtător de cuvânt CFR Infrastructură.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole