Antena 3 CNN Actualitate Vremea rea face revagii. Avarie la centrala nucleară din Cernavodă

Vremea rea face revagii. Avarie la centrala nucleară din Cernavodă

de S.T.    |   

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost deconectată vineri, la ora 8:25, de la Sistemul Energetic Naţional, din cauza unei perturbaţii pe o linie de evacuare putere de 400KV în SEN, aparţinând operatorului de transport a energiei electrice, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat remis Agerpres.

„Această perturbaţie apărută din cauza vremii nefavorabile din zonă, a produs deconectarea automată a turbogeneratorului Unităţii 1 de la SEN, reactorul rămânând în funcţiune la un nivel redus de putere. Sistemele centralei funcţionează conform proiectului şi nu există niciun impact asupra securităţii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populaţiei şi mediului înconjurător”, precizează reprezentanţii companiei.

Judeţul Constanţa, pe raza căruia se află centrala nuclearoelectrică se află sub atenţionare cod roşu de ninsori şi viscol până la ora 18:00.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Cernavoda
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile