Potrivit acestuia, din cauza lipsei zăpezii naturale, sezonul sporturilor de iarnă a început destul de târziu, la finalul lunii decembrie, iar salvamontiştii au fost solicitaţi, de atunci, să acorde ajutor unui număr de 25 de persoane care au suferit accidente de pârtii.
Cel mai grav caz a fost al unui bărbat de aproximativ 60 ani, care a suferit un infarct pe pârtia de la Harghita Mădăraş, dar, datorită intervenţiei rapide a salvamontiştilor şi a echipelor medicale, acesta a ajuns la spital şi se simte bine.
Celelalte intervenţii ale salvatorilor montani au fost pentru acordarea primului ajutor unor persoane care au căzut pe pârtii şi au suferit fracturi de membre şi diverse contuzii.
"Problema cea mai mare este lipsa zăpezii naturale. Zăpada artificială este foarte tare, mai ales când e combinată cu gheaţa şi, atunci când cazi, te loveşti destul de tare. Zăpadă artificială este ok în primele 2-3 ore, după care îngheaţă şi, nefiind zăpadă naturală, nu e moale şi nu e bine să cazi. Din cauza asta avem mai multe probleme", a explicat Fekete Örs.
El a adăugat că în judeţ sunt funcţionale, în prezent, 5-6 pârtii, din cele peste 30 existente, iar condiţiile de schi nu sunt dintre cele mai bune.
Şeful salvatorilor montani harghiteni recomandă schiorilor să fie atenţie unii la ceilalţi, să îi respecte pe cei care se află pe pârtie, să aibă echipament corespunzător, să folosească neapărat casca de protecţie şi să nu consume alcool înainte să a merge să schieze.
De asemenea, Fekete Örs a atras atenţia pasionaţilor de drumeţii că în zona montană a judeţului, în păduri, stratul de zăpadă ajunge şi la jumătate de metru, motiv pentru care este important să se echipeze corespunzător, să se informeze înainte de a pleca pe munte şi să îşi programeze ture scurte, întrucât se întunecă foarte repede şi temperaturile scad semnificativ.
"Pe munte este zăpadă, avem peste 50 de centimetri în Munţii Hăşmaş şi recomandarea pentru cei care merg în drumeţii este să se echipeze foarte bine, cu îmbrăcăminte caldă, bocanci sau schi de tură, care ajută la deplasarea pe zăpadă. De asemenea, să aibă în vedere faptul că pe munte poate să fie ceaţă deasă şi să se informeze din timp în legătură cu traseele, coordonatele acestora putând fi găsite pe site-ul Salvamont Harghita. Totodată, traseele să fie scurte, în contextul în care se întunecă foarte repede, este şi frig şi nu poţi sta afară foarte mult", a precizat Fekete Örs.
El a mai spus că cei care au nevoie de ajutor pot apela oricând la salvatorii montani, care fie îi pot îndruma, fie merg să îi recupereze, şi a reamintit că în judeţ există 22 de refugii montane, ale căror coordonate GPS se găsesc tot pe site-ul Salvamont Harghita.
De la începutul sezonului de iarnă, în Harghita au fost două cazuri de rătăcire în care salvamontiştii au intervenit, respectiv în cazul unui turist care nu a mai putut înainte pe un traseu montan din cauza ceţii şi în cazul unor ciclişti care au plecat pe un traseu montan, crezând că nu este zăpadă şi a fost nevoie de recuperarea lor, întrucât erau epuizaţi.
"Trebuie să se ţină cont de faptul că vremea din oraş nu e la fel cu cea de pe munte şi, dacă în oraş nu e zăpadă, nu înseamnă că pe munte nu este zăpadă şi vreme rea", a conchis Fekete Örs.