Antena 3 CNN Actualitate Av. Gheorghe Piperea, semnal de alarmă privind consumul de gaze: "România va refuza? Logic ar fi să refuze. În caz contrar se va încalca grav Constituţia"

Av. Gheorghe Piperea, semnal de alarmă privind consumul de gaze: "România va refuza? Logic ar fi să refuze. În caz contrar se va încalca grav Constituţia"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 18:26 26 Iul 2022 Modificat la 22:14 27 Iul 2022

"Comisia Europeană le cere grecilor să fie solidari cu Germania, Franța și Italia și să le redistribuie surplusul de gaz și energie economisite din reducerea cu 15% a consumului.

Tot Comisia Europeană (plus FMI) le-a cerut grecilor, în 2009, să taie pensiile și salariile, iar în 2011, să vândă porturi, aeroporturi și insule, pentru a plăti odioasele datorii la băncile germane și franceze, făcute de politicieni corupți, cu ștampila Goldman Sachs, pe atunci condusă de Mario Dragonul.

După aceste minunate măsuri de solidaritate cu băncile delincvente și recalcitrante care au cauzat criza, Grecia și grecii au intrat în faliment, au sărăcit (la un nivel care ajunsese mai jos decât cel autohton) și chiar au flămânzit.

Ba grecii chiar au făcut și un referendum, unde poporul a spus în proporție de 93% “nu” planului de austeritate conceput de “troika” europeană, condusă de Merkel, Sarkozi și Lagarde, plan care i-a aruncat pe greci în ruină.

Birocrații europeni și guvernul german nu au dat doi bani pe acel referendum, trecând cu panzerele peste greci, ca să îi oblige să achite datoriile odioase către băncile germane și franceze.

În 2020, Grecia, care face cca 20% din PIB cu turismul, a fost închisă, pe motive de plandemie. Ca noi toți, de altfel. Din nou, grecii au fost obligați de CE, OMS și WEF să fie solidari cu Big Tech, Pharma și Finance, care au făcut continente de bani pe nenorocirea și frica și suferințele noastre.

"Cu noi, însă, nu a fost nimeni solidar"

Nu numai grecii au fost obligați la această “solidaritate”, ci și noi, toți ceilalți.

Cu noi, însă, nu a fost nimeni solidar. Dimpotrivă, toți vinovații de crimele, hoțiile și idioțeniile din plandemie și-au tras contracte și legi care le asigură imunitatea de răspundere.

Plus un război artificial început și continuat, plus o exagerată criză climatică, plus o penurie energetică și alimentară inventată și susținută cu măsuri birocratice de genul închiderii fermelor de vite din Olanda sau al incendierii holdelor din sudul Europei.

"România va refuza? Logic ar fi să refuze"

Spania și Grecia au refuzat diktatul Ursulei von der Leyen. Nu există niciun motiv ca spaniolii și grecii să fie solidari cu Germania, Franța și Italia, care singure și-au creat dependența de gazele și petrolul din Rusia. Din lăcomie și prostie.

România va refuza? Logic ar fi să refuze.

Având însă în vedere modul în care “autoritățile” noastre s-au poziționat până acum, adică ghiocel style, mă tem că azi vom auzi că România e de acord, fără condiții și comentarii.

Iar asta va fi însemnat o gravă încălcare a art.135 din Constituție, care obligă statul la protecția și utilizarea în resurselor naturale ale țarii exclusiv în interes național", spune avocatul Gheorghe Piperea pe pagina sa de socializare.

Guvernul anunță categoriile de consumatori care nu vor fi afectate de reducerea consumului de gaze naturale 

Consumatorii români, întreprinderile mici și mijlocii, serviciile sociale și industria critică nu vor fi afectate de eventuale măsuri suplimentare pentru reducerea consumului de gaze naturale, anunță Executivul pe Facebook.

Rezervele de gaze ale țării reprezintă 55%

"Rezervele de gaze ale țării reprezintă 55%, adică peste nivelul obligatoriu de 46% prevăzut pentru 1 august 2022. Menținând acest ritm accelerat putem ajunge la o capacitate a depozitelor de cel puțin 80% înainte de 1 noiembrie. În plus, disponibilitatea surselor interne de gaze naturale și profilul de consum al țării noastre, corelat cu pachetul guvernamental de protecție a cetățenilor și economiei, sunt elemente ce garantează asigurarea necesarului de consum pentru iarna 2022-2023", se arată în postarea Guvernului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole