Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Av. Adrian Cuculis, despre regularizarea facturilor la energie: "Aceste practici sunt ilegale". Atenţie la aceste detalii

Av. Adrian Cuculis, despre regularizarea facturilor la energie: "Aceste practici sunt ilegale". Atenţie la aceste detalii

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:51 07 Noi 2022 Modificat la 18:08 07 Noi 2022

În acest moment, prețurile pentru energia electrică sunt plafonate pentru consumatorii casnici. Astfel, pentru un consum de până în 100 kW/lună, românii trebuie să scoată din buzunar 0,68 lei/kWh. 

În cazul în care consumul se încadrează până în 255 kW/lună, prețul este de 0,80 lei/kWh. Iar românii care depășesc peste 255 kW/lună, trebuie să plătească prețul din contract. 

Românii care nu sunt atenți la ceea ce semnează ar putea achita sume enorme în lunile care urmează. Iar sumele câștigate de furnizori ar fi colosale. 

"În spatele acestor regularizări se ascunde o mare țeapă"

"Problema cea mai mare este că în contractele cu consumatorii avem acele clauze care sunt absolut fluctuante. Dacă luna asta ai 10 lei vine notificarea de luna viitoare şi ai 12 lei sau 15 lei sau cine ştie cât.

Poate fi o explicație că nu mai se poate vinde energie pe preţul acela, dar nu este treaba consumatorului. Eu dacă am semnat astăzi un contract, am pretenția ca pe toată perioada desfășurării sale să fie respectat preţul respectiv.

Factură record în România, după regularizare

Se poate regulariza suficient de mult până ajungem la facturi de 20.000 de euro. Este un nou record în România pentru un imobil pe persoană fizică.

Regularizarea a venit pe fondul faptului că s-au tot modificat modul de facturare şi modul de implementare, dar regularizarea se poate face pe maxim trei luni.

Factura record de 20.000 de euro este o regularizare făcută din 2019. Poate furnizorul a încurcat 3 luni cu 3 ani, pentru că altă explicație nu există. 

"O regularizare mai mare de trei luni de zile este absolut ilegală"

De data asta nu vorbim de o chestiune abuzivă, vorbim de o chestiune ilegală.

În spatele acestor regularizări se ascunde o mare țeapă. Adică fac regularizarea pe trei luni ca să pară legală, apoi mai fac pe încă trei luni şi tot aşa.

Orice fel de regularizare mai mare de trei luni de zile este absolut ilegală", a explicat avocatul Adrian Cuculis.

Ce trebuie să facem în aceste cazuri

"Obligatoriu adresă în scris către furnizor. Dacă nu ţi se răspunde aștepți termenul de 15 zile şi mergi direct către Protecţia Consumatorului (ANPC) sau ANRE, cu mențiunea că la ANPC se pot duce doar persoanele fizice.

După aceste sesizări se suspendă obligația de plată până când ANRE vine şi ne indică o soluţie", a mai precizat avocatul Adrian Cuculis în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole