Amândoi s-au speriat rău când s-au trezit cu animalul sălbatic lângă ei, iar autorităţile spun că populaţia urşilor în zonă a crescut cu 300%, potrivit observatornews.ro.
Cei doi erau cu animalele la păscut, băiatul de 23 de ani era în faţa oilor cu câinii, iar adolescentul de 14 ani mâna animalele din spate. Acolo a venit şi ursul.
Copiii au fost salvaţi de câini care au pus ursul pe fugă
"Dintr-o dată l-a auzit ţipând pe ăsta micul şi când îşi aruncă ochii înapoi îl vede cum fugea ursul cu el în gură, a fugit repede înapoi, s-a dus după urs, l-a lăsat pe ăsta mic, l-a trântit de pământ", a declarat tatăl copiilor.
Animalul a târât copilul pe o distanţă de 15 metri. Norocul celor doi tineri au fost câinii, care au reuşit să pună ursul pe fugă.
Apoi, fratele cel mare l-a luat pe adolescent în braţe şi a alergat cu el până la o cabană din zonă.
Proprietarul a sunat la 112 şi i-a acordat băiatului primul ajutor până când au venit salvatorii.
"Era plin de sânge, săracul, era muşcat de mână, la burtă, un copil de 14 ani. L-am ţinut săracul pe mână, că nu mai putea să îşi ţină nici mâna", a declarat Vasilică Tanczos, paznic fond de vânătoare.
Cei doi fraţi au fost duşi la spital, cel mare fiind în afara oricărui pericol, însă speriat. Cel mic este grav şi trebuie tratat.
"Are şase coaste rupte, l-au operat, i-au scos splina, multiple răni... acum nu s-a stabilit cu plămânii dacă sunt sparţi sau nu", a declarat tatăl copiilor.
Primar: "Populaţia de urşi a crescut cu 300%"
În acea zonă din Vrancea, populaţia de urşi a crescut vizibil.
"A crescut cu 300% populaţia. A mai atacat o persoană acum maxim două luni, l-a desfigurat pe viaţă pe un băiat care e la cules de ciuperci", a declarat Aurel Boţu, primarul din Tulnici.
Potrivit legii, în cazul urşilor agresivi se poate interveni gradual, de la alungare, relocare, tranchilizare până la împuşcare.