Antena 3 CNN Economic Vom avea o nouă autostradă. Ministrul Grindeanu: "Va fi semnat un acord bilateral cu Serbia"

Vom avea o nouă autostradă. Ministrul Grindeanu: "Va fi semnat un acord bilateral cu Serbia"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 10:50 07 Feb 2022 Modificat la 10:50 07 Feb 2022

Sorin Grindeanu a precizat că acordul între cele două părţi va fi semnat la sfârşitul lunii martie, pentru a intra în etapele următoare ale proiectului, potrivit g4media.ro.

"Spuneam în urmă cu două săptămâni că mai există câteva lucruri care trebuie să fie depăşite pentru ca proiectul să intre pe făgaşul normal, să putem face licitaţia pentru execuţie şi să intre în etapele următoare. 

Au fost depăşite, iar în următoarele două săptămâni urmează să se finalizeze acordul bilateral dintre România şi Serbia, astfel încât la vizita mea de la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie, pe care o voi avea la Belgrad, să pot semna acest acord bilateral cu omologul sârb, iar ultimele semne de întrebare legate de realizarea acestui proiect să fie înlăturate şi să intrăm în linie dreaptă pentru realizarea lui", a afirmat Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a garantat că drumul de legătură între cele două oraşe nu va fi unul de tip expres, în partea română, cu câte o bandă pe sens, ci va fi o autostradă.

Valoarea studiul de fezabilitate trece de 14.000.000 de lei şi este finanţat prin POIM 2014-2020, cu 85% contribuţie UE şi 15% contribuţie proprie. 

Durata contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate este de 32 de luni.
 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole