Antena 3 CNN Economic Transporturi Autostrada litoralului a obţinut ultimul aviz. Când vor putea circula românii pe drumul de mare viteză

Autostrada litoralului a obţinut ultimul aviz. Când vor putea circula românii pe drumul de mare viteză

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 10:33 22 Dec 2023 Modificat la 10:33 22 Dec 2023

Acest nou drum va fi construit la nivel de autostradă și va avea 30,59 km lungime traseu, două benzi de circulație pe sens, 31 structuri (poduri, pasaje, viaducte), inclusiv realizarea unui nou pod peste Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Valoarea totală a proiectului este de 1,15 miliarde de euro cu TVA, asigurată din fonduri externe nerambursabile, a spus Irinel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.

"Ultimul aviz pentru Autostrada litoralului

După ce săptămâna trecută am avizat proiectul în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ieri a fost avizat în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Național și Locuințe al Ministerului Dezvoltărilor, Lucrărilor Publice și Administrației studiul de fezabilitate pentru Alternativa Techirghiol, denumită și Autostrada litoralului, care este, practic, ultimul aviz înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin Hotărâre de Guvern. 

Acest nou drum va fi construit la nivel de autostradă și va avea:

- 30,59 km lungime traseu

- 2 benzi de circulație pe sens

- 31 structuri (poduri, pasaje, viaducte), inclusiv realizarea unui nou pod peste Canalul Dunăre - Marea Neagră 

- spații de servicii (stânga/dreapta)

- parcări (stânga/dreapta)

- Centru de Întreținere și Coordonare 

- 5 noduri rutiere:

1) Nod rutier Cumpăna (km 2+600)

2) Nod rutier între Alternativa Techirghiol și drumul de legătură (km 5+960)

3) Nod rutier conexiune între drumul de legătură și pasajul DN39A - DN39 (km 5+960)

4) Nod rutier DN38 (km 11+000)

5) Nod rutier 23 August (km 30+220) 

Scopul realizării acestui drum de mare viteză constă în construcția unei legături noi și rapide între Autostrada de Centură a Constanței #A4, din zona localității Cumpăna și comuna 23 August, la intersecția cu DN39B, scurtând astfel timpul de deplasare prin creșterea vitezei de călătorie.

Valoarea totală a proiectului este de 1,15 miliarde de euro cu TVA, asigurată din fonduri externe nerambursabile. 

Traseul traversează următoarele U.A.T.-uri ale județului Constanța: orașele Techirghiol și Eforie și comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla și 23 August și se va desfășura pe amplasament nou, fără a folosi porțiuni de drum existente", este mesajul de Irinel Scrioşteanu, joi, pe pagina de Facebook.

Citește mai multe din Transporturi
» Citește mai multe din Transporturi
TOP articole