Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Autostrada care va face înconjurul Bucureștiului, gata pe hârtie în 2023, practicabilă abia în 2025

Autostrada care va face înconjurul Bucureștiului, gata pe hârtie în 2023, practicabilă abia în 2025

Radu Tiliță, Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 19:28 08 Sep 2023 Modificat la 19:31 08 Sep 2023

Primul tronson al Autostrăzii 0 era cel blocat în instanţă, dar acum se poate semna contractul după ce CNAIR a câştigat procesul în faţa constructorului italian. Chiar şi aşa, sunt mari semne de întrebare legate de modul în care se va modifica contractul. Iniţial, tronsonul valora peste 800 de milioane însă de-a lungul anilor pierduţi pe rolul instanţelor, totul s-a scumpit.

În 2025, am putea face ocolul Capitalei în regim de autostradă. După ani buni de aşteptare şi contestaţii în instanţă, statul a reuşit să câştige deblocarea primului tronson.

Dacă totul decurge conform planului, în doar 34 de luni ar trebui să se intersecteze autostrada A0, DN1A, dar şi noua centură ocolitoare a localităţii Buftea. Totodată peste şina de cale ferată se va construi şi un pasaj de trecere.

Citește și: Pasajul Doamna Ghica este deschis circulaţiei, astăzi, cu o întârziere de trei ani. Se va închide din nou, după un an şi jumătate

Însă socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg. Licitaţia a fost câştigată de un grup italian cu ani buni în urmă, iar până acum, preţurile au crescut simţitor. Totuşi, lotul 3 este cel mai năpăstuit.

Aici, la începutul anului, lucrările ajunseseră la 23%. La începutul verii, constructorul a declarat că a ajuns la 50%. Aici ar trebui să se construiască 9 pasaje, 4 poduri, dar şi un nod rutier. Oficial spun că dacă ritmul se va menţine, undeva pe vara anului viitor, ar trebui dat în folosinţă

Dacă pe celelalte şantiere situaţia e discutabilă, în nordul Capitalei, utilajele nu au timp să stea. Peste 800 de milioane de lei s-au investit în acest tronson, iar vestea bună este că aceeaşi firmă a început lucrările şi la lotul 4.

Cu toate acestea încă nu e clar un lucru. Ce bucată din tronson va fi folosită în 2023. Asta pentru că, deși întreg lotul măsoară circa 19 km lungime, doar o parte va putea fi folosit, iar autoritățile se mișcă foarte încet cu găsire unor soluții de descărcare provizorie a traficului.

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole