Antena 3 CNN Actualitate Locale Autospecială de Control Trafic, accident cu oameni încarcerați în Tulcea

Autospecială de Control Trafic, accident cu oameni încarcerați în Tulcea

1 minut de citit Publicat la 16:35 22 Apr 2020 Modificat la 16:35 22 Apr 2020

Totul s-a întâmplat, astăzi, 22 aprilie 2020, după ce angajatul ISCTR nu a frânat la timp în momentul în care un alt șofer, care conducea un autoturism, a încetinit pentru a vira la stânga.

"Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea o autospecială pe DN 22-E 87 ( Mihail Kogălniceanu- Babadag) nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, intrând în coliziune cu un auto condus, în același sens, de un bărbat de 45 de ani, din Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea, care a redus viteza pentru a efectua un viraj la stânga.

În urma impactului, autospeciala a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un alt auto, condus de un bărbat de 29 de ani, din Baia Mare.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorilor auto implicaţi în eveniment și a 3 pasageri, fiecare aflat într-un auto separat. Toți conducătorii auto poseadau permis de conducere şi nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările continuă.”, se arată într-un comunicat al IPJ Tulcea.

Autospecială Control Trafic, accident grav în Mihail Kogălniceanu, Tulcea

Impactul a fost atât de puternic încât mașinile au fost grav avariate, iar oamenii au rămas încarcerați.

Drept urmare, a fost nevoie de intervenție unui echipaj pentru descarcerare din cadrul ISU Tulcea.

"Salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru descarcerarea și acordarea primului ajutor medical victimelor unui accident rutier produs pe DN 22, între localitățile Mihail Kogălniceanu și Babadag.

La locul intervenției s-au deplasat 1 autospecială de descarcerare grea, 1 SMURD și 1 autospecială de stingere cu apă și spumă. În accidentul rutier au fost implicate 3 vehicule, în care se aflau 5 persoane de sex masculin și 1 persoană de sex feminin.

Pentru persoana de sex feminin a fost necesară descarcerarea pentru a fi deblocată din autoturism. Toate persoanele sunt conștiente și cooperante, politraumatizate. La fața locului intervin 3 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean și 3 echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean", se arată în comunicatul ISU Tulcea.

Etichete: Tulcea
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole