Antena 3 CNN Life Sănătate Autorizaţia de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj a fost semnată. Când vor fi finalizate lucrările

Autorizaţia de construire a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj a fost semnată. Când vor fi finalizate lucrările

Ştefan Petrică
<1 minut de citit Publicat la 18:17 27 Apr 2023 Modificat la 18:17 27 Apr 2023

Spitalul Regional de Urgență Cluj va avea 849 de paturi, șase centre medicale, ambulatoriu de specialitate, heliport și spații dedicate pentru dezvoltarea profesională a medicilor și asistenților.

Lucrările de construcție ar urma să înceapă anul acesta și se estimează că vor fi finalizate în anul 2027.

"Pentru buna desfășurare a proiectelor spitalelor regionale, începând cu obținerea autorizațiilor și terminând cu planificarea resurselor umane necesare, Ministerul Sănătății a organizat grupuri tehnice de lucru din care fac parte reprezentanții Consiliului Județean, ai Primăriei, Direcției de Sănătate Publică și ai Universităților de Medicină și Farmacie", potrivit Ministerului Sănătății.

Citește și: Forumul Naţional de Neurologie: România va avea o nouă strategie pentru combaterea AVC-ului

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole