Antena 3 CNN Externe Autorităţile turce sunt aproape de a-l identifica pe autorul atacului din noaptea de Revelion

Autorităţile turce sunt aproape de a-l identifica pe autorul atacului din noaptea de Revelion

<1 minut de citit Publicat la 20:26 02 Ian 2017 Modificat la 20:26 02 Ian 2017

Autorităţile turce sunt aproape de a-l identifica pe autorul atacului de la clubul Reina din Istanbul, soldat cu 39 de morţi, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Guvernului de la Ankara, citat de presa internațională și news.ro.

“Informaţii despre amprente şi înfăţişarea teroristului au fost găsite (…). Eforturile pentru identificarea sa sunt făcute rapid”, a spus vicepremierul Numan Kurtulmus, într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui, este clar că incursiunea armatei turce în Siria, lansată în august, a înfuriat grupările teroriste şi pe cei care le sprijină, însă ofensiva va continua până când toate ameninţările la adresa Turciei vor fi eliminate.

Ankara a trimis tancuri şi forţele speciale în Siria, în urmă cu aproximativ patru luni, pentru a lupta împotriva Statului Islamic şi pentru a împiedica miliţiile kurde să se apropie prea mult de graniţele sale.

 

 

Etichete: Istanbul turcia Ankara
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole