Antena 3 CNN International News Autoritățile iraniene au amenințat familiile fotbaliștilor de la echipa națională

Autoritățile iraniene au amenințat familiile fotbaliștilor de la echipa națională

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 16:33 29 Noi 2022 Modificat la 16:56 29 Noi 2022

Familiile echipei iraniene de fotbal de la Cupa Mondială au fost amenințate cu închisoarea și tortura dacă jucătorii nu își schimbă comportamentul înainte de meciul cu SUA de marți, a declarat o sursă implicată în securitatea competiției.

[GAL layout="4"]

În urma refuzului jucătorilor iranieni de a cânta imnul național în meciul cu Anglia, pe 21 noiembrie, fotbaliștii au fost chemați la o întâlnire cu membri ai Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC), a mai spus sursa, potrivit CNN. 

Aceasta a precizat că jucătorilor li s-a spus că familiile lor se vor confrunta cu „violență și tortură" dacă nu vor cânta imnul național sau dacă se vor alătura oricărui protest politic împotriva regimului de la Teheran.

Jucătorii au cântat imnul înaintea celui de-al doilea meci împotriva Țării Galilor, vinerea trecută, în urma căruia Iranul a câștigat cu 2-0.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole