Combatanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic (SI) ar fi părăsit Siria pentru a se deplasa în Europa, unde ar putea comite atentate, a avertizat Organismul de coordonare pentru analiza ameninţărilor din Belgia (Ocam), într-un mesaj trimis tuturor secţiilor de poliţie din ţară, al cărui text este citat miercuri de publicaţia Derniere heure (DH.be), scrie Agerpres.
'Combatanţi (islamişti) ar fi părăsit Siria cu aproximativ o săptămână şi jumătate în urmă pentru a ajunge în Europa via Turcia şi Grecia, cu barca, fără paşaport. Aceştia s-au separat în două grupuri, unul spre Belgia şi altul spre Franţa, pentru a merge şi comite atentate în grupuri de doi', se menţionează în mesaj.
Militanţii islamişti s-ar afla deja în posesia armelor necesare şi 'acţiunea lor ar fi iminentă', mai avertizează textul, citat de DH.be.
În ceea ce priveşte ameninţarea pe teritoriul belgian, trei obiective sunt menţionate în special: un mare centru comercial din Bruxelles, un restaurant (nelocalizat) al unui lanţ american fast-food şi o ţintă poliţienească de tipul unui comisariat (nelocalizat).
De altfel, pe fondul menţinerii de către Ocam a nivelului '3, grav' de alertă teroristă în Belgia, care corespunde unei ameninţări 'posibile şi probabile', instituită pe perioada Ramadanului, Centrul de criză de la Bruxelles a recomandat de săptămâna trecută autorităţilor administrative şi celor de 'pe întregul teritoriu' să ia în considerare posibilitatea de a 'menţine, amâna sau anula evenimente majore pe teritoriul localităţilor lor'.
În acest sens, Ocam aminteşte că armele şi explozibilii din posesia celulei responsabile de atacurile din 22 martie 'nu a fost găsite'.
Ca importanţi factori de risc, Ocam indică apropiata implicare belgiană în atacurile aeriene în Siria de la 1 iulie, incertitudinea privind 'unii dintre jihadiştii noştri în zona Siria/Irak', precum şi eşecurile suferite de Statul Islamic în teatrul de război.
În acest context, Ocam insistă că 'există celule 'în adormire' ale Statului Islamic în Europa'.
În opinia serviciilor secrete belgiene, 'Franţa rămâne ţinta predilectă a SI', dar 'nu se poate exclude ca acestea (celulele jihadiste) să încerce să comită unul sau mai multe atentate în Belgia'.
DH.be remarcă faptul că lista cu potenţiale ţinte, menţionată în notă, este cu mult mai mare, printre acestea figurând familia regală, mai mulţi miniştri, porturi şi aeroporturi, mijloace de transport, peste 15 ambasade şi sedii de organizaţii europene şi internaţionale, adunări masive de persoane în cadrul Euro 2016 (ecrane gigant în spaţii publice) etc.