Antena 3 CNN Actualitate Locale "Prahovenii păcăliți de urs". Autoritățile din Ploiești, puse pe jar de ursul care îi terorizează pe locuitori. Animalul, căutat din nou cu drona

"Prahovenii păcăliți de urs". Autoritățile din Ploiești, puse pe jar de ursul care îi terorizează pe locuitori. Animalul, căutat din nou cu drona

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:36 17 Aug 2023 Modificat la 14:45 17 Aug 2023

Prima apariție a ursului a fost sesizată în urmă cu aproximativ o lună, însă, până în prezent, animalul nu s-a lăsat prins.

Acum, căutările ursului au fost reluate de autorități, după ce mai multe persoane au anunțat, la numărul unic de urgență 112, că au văzut animalul pe raza municipiului Ploiești.

Astfel, seara trecută, animalul a fost căutat cu ajutorul unei drone cu termoviziune de la ISU Brașov.

De asemenea, au fost instalate, în anumite zone, camere video, fiind surprinse, tot cu ajutorul unei drone, și imagini aeriene.

Citește și: Poliţiştii din Timişoara au deschis focul asupra şoferului fugar | Momentul a fost filmat de o cameră de supraveghere

În plus, pentru siguranța locuitorilor, polițiștii monitorizează permanent zonele Vega și Mihai Bravu din Ploiești.

Totodată, un medic veterinar este pregătit, în caz de nevoie, să meargă la fața locului și să tranchilizeze animalul.

Cu toate acestea, cetățenii sunt de părere că autoritățile prahovene nu dau dovadă de pregătirea necesară, fiind "păcălite" de un urs.

"Prahovenii păcăliți de urs. Cred că nu au interes pentru noi", a spus un locuitor.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite zonele în care au fost semnalate aparițiile ursului, să nu încerce să facă fotografii și să nu hrănească animalul.

Ursul care îi terorizează pe oamenii din Ploiești este căutat de autorități de săptămâni bune, însă fără succes.

Etichete: Ploiești urs drona
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole