Antena 3 CNN Actualitate Social Autorități: "O familie cu doi copii ar putea duce un trai decent la oraș cu 4.200 lei pe lună". Care este realitatea

Autorități: "O familie cu doi copii ar putea duce un trai decent la oraș cu 4.200 lei pe lună". Care este realitatea

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:51 02 Feb 2022 Modificat la 11:51 02 Feb 2022

Banii ar trebui să ajungă pentru mâncare, haine, utilități, transport, rată pentru casă și economii, la care s-au adăugat, în ultima vreme, cei pentru măşti şi dezinfectanţi, potrivit stirileprotv.ro.

De ieşit în oraş nu poate fi vorba, pentru restaurante şi hoteluri nu alocăm niciun ban, iar pentru educaţie şi cultură familia plăteşte sub 2% lunar.

"Doi adulţi cu doi copii? Niciodată. Și pentru cheltuieli de acasă şi pentru consum alimentar şi pentru necesităţi niciodată. Ar trebui undeva la 2.000 de euro", spune o femeie.

Calculele oficiale sunt departe de ce se întâmplă în realitate, mai ales că costul coşului minim de consum lunar pentru o familie cu doi copii a crescut în medie din 2019 până în noiembrie 2021 cu 200 de lei. 

Astfel, coşul zilnic ajunge la puţin peste 2.800 de lei la oraş şi aproape 2.300 de lei în mediul rural pentru doi adulţi şi doi copii, iar creşterea e determinată de veniturile mai mari, dar şi de preţurile mai mari.

"Cel de subzistenţă e concentrat în mare parte pe alimente, întreţinere locuinţe cu o componentă mai mică pentru ceea ce înseamnă timp liber şi educaţie. 

Cel de trăi decent presupune cheltuieli suplimentare pentru activităţi de timp liber, cheltuieli mai multe pe sănătate şi educație″", explică Carce Sorin, director adjunct Institutul pentru calitatea vieții.

O familie cheltuie cei mai mulţi bani din venituri pe lucrurile de consum mai bine de 60%, conform Institutului naţional de statistică. Hrana şi băuturile ocupă primul loc, urmat de cheltuielile cu locuinţa şi întreţinerea.
 

Etichete: familie copii bani
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole