Presupusul atacator care a ucis, vineri seară, cinci persoane într-un centru comercial din Burlington, statul american Washington (nord-est), este un tânăr de 20 de ani născut în Turcia, a anunţat poliţia, care l-a capturat sâmbătă pe suspect, după căutări care au durat 24 de ore, transmite AFP.
Conform purtătorului de cuvânt al poliţiei statale, Mark Francis, suspectul se numeşte Arcan Cetin, rezident în Oak Harbor, oraş învecinat cu Burlington, la circa 110 km nord de Seattle.
Poliţia nu caută niciun alt suspect, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Atacatorul, prezentat iniţial de poliţie ca fiind un tânăr de origine hispanică, a deschis focul în centrul comercial Cascade Mall din Burlington, omorând patru femei şi un bărbat.
O pagină de Facebook, prezentată ca fiind a suspectului, indică faptul că Arcan Cetin s-a născut la Adana, al patrulea oraş din Turcia, şi-a făcut studiile la Oak Harbor şi lucra într-un magazin din Widbey Island, o altă localitate din statul Washington.
Conform Biroului Federal de Investigaţii (FBI), nu există în acest stadiu niciun indiciu cu privire la un potenţial 'act terorist'.