Antena 3 CNN Actualitate Autocar cu 30 de persoane, impact frontal violent cu o dubă, în Argeș

Autocar cu 30 de persoane, impact frontal violent cu o dubă, în Argeș

Alin Tarnovschi
1 minut de citit Publicat la 11:13 17 Oct 2020 Modificat la 11:13 17 Oct 2020

Accidentul s-a produs în această dimineață, pe DN 7, între localitățile Lintești și Morărești, acolo unde autocarul, în care se aflau 30 de persoane, s-a izbit frontal cu o dubă.

În dubă se aflau șapte persoane, iar în urma impactului violent, opt oameni au fost răniți.

Atât autocarul, cât și duba, au fost puternic avariate și au rămas pe mijlocul șoselei, astfel că traficul în zonă a fost complet blocat.

Mai mult, au existat și scurgeri de combustibil, astfel că pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au intervenit pentru prevenirea unui incendiu.

Autocar și dubă, accident grav pe DN 7, în Argeș

Cele opt victime, printre care și un copil, au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale, însă, potrivit primelor informații, rănile suferite nu le pun viața în pericol.

Polițiștii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

"Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 42 de ani, cetățean bulgar, care conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, în condiții de carosabil umed, în curbă ușoară la dreapta, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autocar de transport persoane, condus din sens opus de un bărbat de 36 de ani din București.

Toate persoanele din dubiță, respectiv trei bărbați, trei femei și o fată de 17 ani, precum și un pasager din autocar au fost duse la spital pentru îngrijiri și investigații medicale", se arată într-o informare a Poliției.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole