Un autocar ce transporta 37 de tineri, dintre care 26 minori, şi care se deplasa dinspre Suceava spre Paşcani, pe DJ 208, a fost implicat într-un accident rutier la o trecere de cale ferată, pe raza localităţii Dolhasca, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.
Potrivit sursei citate, nu sunt victime, iar pasagerii au fost preluaţi cu două microbuze şi duşi la căminul cultural din localitate, unde au fost evaluaţi de paramedicii de pe cele două module SMURD care au ajuns la faţa locului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, autocarul a derapat şi a intrat într-un stâlp de electricitate în zona unei treceri la nivel cu calea ferată, rămânând blocat pe firul căii.
Circulaţia rutieră a fost blocată aproximativ o oră, dar a fost deja reluată pe un fir. Responsabilii de la CFR au fost informaţi despre accident pentru a se opri traficul feroviar. Totodată, a fost oprită alimentarea cu energie electrică, în condiţiile în care stâlpul afectat rămăsese sprijint doar pe firele de la reţeaua de electricitate.
În prezent, lucrători ai ISU Suceava şi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dolhasca lucrează la degajarea autocarului de pe calea ferată, iar echipe ale CFR şi EON pentru a remedia problemele apărute în urma ruperii stâlpului de electricitate.
Tinerii aflaţi în autocar au vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani şi deplasau la o activitate religioasă la Paşcani.
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a precizat că pentru aceştia a ajuns un alt autocar care să-i preia pentru a-şi continua drumul.
Poliţia cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul