Antena 3 CNN Actualitate Locale Un autobuz plin cu pasageri a luat foc pe șosea, în Dulcești, județul Neamț! De la ce a pornit incendiul

Un autobuz plin cu pasageri a luat foc pe șosea, în Dulcești, județul Neamț! De la ce a pornit incendiul

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 09:18 28 Iun 2023 Modificat la 09:30 28 Iun 2023

Până la sosirea pompierilor, cei 30 de pasageri din autobuz au coborât. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, conform ISU Neamț.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă la întregul autobuz. 

Pompierii au stins incendiul și au stabilit că un scurtcircuit electric a fost cauza probabilă.

În această dimineață, la ora 05:28, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la un autobuz cu pasageri ce se afla în mers pe DN 15 D în comuna Dulcești. 

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. 

Până la sosirea forțelor de intervenție, cei 30 de pasageri din autobuz s-au autoevacuat. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. 

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat cu flacără deschisă la întregul autobuz. Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. 

Scurtcircuitul electric a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

[GAL layout="2"]
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole