Antena 3 CNN Actualitate Augustin Zegrean: "Nimic nu oprește Curtea Constituțională să decidă amânarea turului 2 prezidențial. Îmi pare bine că nu decid eu"

Augustin Zegrean: "Nimic nu oprește Curtea Constituțională să decidă amânarea turului 2 prezidențial. Îmi pare bine că nu decid eu"

A.I.
1 minut de citit Publicat la 17:03 02 Dec 2024 Modificat la 17:08 02 Dec 2024

Fostul judecător la CCR, Augustin Zegrean, a estimat luni după-amiază, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că instanța constituțională ar urma să amâne decizia în privința anulării sau validării turului 1 prezidențial.

Potrivit lui Zegrean, Curtea Constituțională a ordonat renumărarea tuturor voturilor, iar BEC a trimis, luni, la CCR un proces verbal cu rezultatul renumărării în toate secțiile de votare din țară și din doar 161 de secții din străinătate, din totalul de 950.

Cătălina Porumbel: "Diferența între Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, după numărarea voturilor din toate secțiile din țară și din 161 de secții din străinătate este 126.549 de voturi. Mai sunt de venit din diaspora peste 640.000 de voturi. Există posibilitatea ca ele să influențeze clasamentul final. Domnule Zegrean, mergeți pe această variantă, de amânare a unei decizii, de către Curtea Constituțională, până nu sunt toate datele pe masă, adică renumărarea completă, cu toate voturile din Diaspora?"

Augustin Zegrean: "În mod normal, eu cred că nu se va lua (astăzi decizia, de către Curtea Constituțională). Ei au dat ordin să se renumere toate voturile."

Cătălina Porumbel: "Se poate amâna turul 2 din cauza acestei probleme de logistică, faptul că, în perspectiva turului 2, trebuie tipărite buletinele de vot până miercuri?"

Augustin Zegrean: "Nu de aceea se poate amâna, ci pentru că nu a fost validat primul tur. Nu scrie nicăieri, nu-i oprește nimeni (să decidă amânarea). Nu decid eu și îmi pare bine că nu decid eu."

Tot la Antena 3 CNN, președintele Biroului Electoral Central, Toni Greblă, a spus că instituția sa ar mai avea nevoie de circa o zi pentru renumărarea completă, în condițiile în care restul celor 640 de mii de voturi ar ajunge în țară.

El a adăugat că imprimeriile Monitorului Oficial ar avea nevoie de alte două zile pentru a tipări buletinele de vot "lucrând cu toate mașinile și în trei schimburi", odată validat turul 1 prezidențial și stabiliți candidații care se înfruntă în cel de-al doilea tur.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole