Din surse politice, partenerii de guvernare au stabilit ca Radioul și Avocatul Poporului să revină PNL, iar celor de la USRPLUS să le revină TVR. Cei de la UDMR ar urma să obțină numirea unor adjuncți la cele 3 instituții, spun sursele citate de PSNews.
În prezent, la conducerea TVR se află Doina Gradea, șefia Radio România este deținută de Georgică Severin, iar Renate Weber este Avocatul Poporului.
Conform sursei citate, o primă variantă luată în calcul de liberali și cotată cu 90% șanse să se materializeze, rămâne Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale.
Zegrean a mai fost susținut de PNL în trecut și pentru șefia Consiliului Legislativ.
"Augustin Zegrean a fost președintele Curții Constituționale în mandatul lui Traian Băsescu. A patronat unul dintre cele mai 'sulfuroase' momente ale democrației românești: 'erata' de la 5 dimineața, când s-au adunat peste 20 de persoane din instituții ca să îl salveze pe Traian Băsescu de la demiterea prin referendum", a reamintit Radu Tudor la Punctul de întâlnire.
Momentul evocat de jurnalist s-a petrecut în data de 6 august 2012. Atunci, CCR a trimis la Monitorul Oficial o erată în care se preciza că, pentru calculul cvorumului la referendumul de demitere a președintelui trebuie să se țină cont și de cetățenii români din străinătate.