Augustin Lazar reacţionează după decizia Curţii Constituţioanle în privinţa protocoalelor secrete. Procurorul general spune că dosarele au fost intrumentate corect, iar legile au fost respectate.
În plus, legalitatea probelor a fost verificată, de fiecare dată, de judecători în procedura de cameră preliminară, mai spune Lazăr.
„Ministerul Public a luat act de decizia CCR vom urmări atent motivarea care se va realiza. Ceea ce vă pot asigura este că întotdeauna dosarele au fost instrumentate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească exclusiv pe baza dispoziţiilor Codului de Procedură Penală. Altfel, este evident că ar fi nule actele respective.
Judecătorul verifică în camera preliminară ori de câte ori primeşte un dosar penal, să vadă care este validitatera actelor de urmărire penală care s-au efectuat. Cu sau fără protocol, când judecătorul constată că un act de urmarări penală s-a efectuat în afara cadrului legal îl declară nul ţi nu are nimeni interesul să lucreze degeaba”, a declarat procurorul general, Augustin Lazăr, la CSM.
Citește și: Fost membru CSM, despre decizia CCR pe protocoale: Conduce la creşterea numărului de contestaţii în anulare
Sesizarea către CCR, înaintată la 8 octombrie, a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, după ce Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile acestuia în ziua respectivă.