“Mitul cel mai otrăvitor pentru psihicul uman este EU NU POT, la fel cum și IMPOSIBIL este doar un cuvânt. Este un construct mental si în momentul în care spui că nu poți sau că îți e foarte greu ți-ai ridicat singur niște ziduri.” Sunt cuvintele unui erou care a văzut moartea cu ochii. Sunt cuvintele lui Eugen Mănăilă, plutonier adjutant principal (în rezervă), rănit în teatrele de operații din Afganistan. El este unul dintre membrii de bază ai echipei Invictus România, un umăr pe care mulți se sprijină acum pentru a depăși traumele săpate în suflete și în trupuri de rănile de război. Însă, Mănăilă a povestit să nu dintotdeauna a fost atât de atent la nevoile celorlalți, ci abia după accident, pe care a ajuns să îl privească ca pe un “rău necesar” pentru ca el să se poată dezvolta și să înțeleagă esența vieții. Nici el, nici Daniel Porumb, de asemenea rănit foarte grav în timpul unei misiuni din Iraq, nu vor însă să fie ridicați în slăvi și dați drept exemplu, pentru că, spun ei, nu trebuie neapărat să treci prin Iad ca să privești viața și obstacolele cu alți ochi.
O putem face mult mai simplu, doar cu puțină disciplină mentală. “Ca să îți creezi un obicei nou ai nevoie de 3 săptămâni. Dacă tu faci acel lucru timp de 3 săptămâni se creează noi legături neuronale și intri într-un ritm. Apoi, dă-ți un alt termen, de 3 luni și tot așa. Mergi din aproape în aproape și dăruiește-ți ție ce e bun, ce îți place, ce îți dorești. Și de-abia atunci, când începi să îți dăruiești ție, poti să le dăruiești și celor din jurul tău”, a mai spuns Eugen Mănăilă în cadrul emisiunii Income Summer Edition, realizată de Adrian Măniuțiu.
VIDEO
Income Summer Edition este un serial format din 8 ediții speciale, cu 8 întâlniri definitorii pentru viitorul tinerilor, al antreprenoriatului și al României, în general. Avem 8 runde de discuții cu leaderi, mentori, personalități de top în domeniile lor. Sunt modele ale căror povești inspiră, motivează și, totodată, definesc ce este mai bun în țara în care trăim. Vorbim despre intițiativă, ambiție, asumare, despre disciplină, despre a face ceva pentru alții sau despre a face primul pas înaintea altora, fără să așteptăm de la alții să facă pentru noi. România se poate dezvolta doar prin aplicarea atitudinii antreprenoriale în orice, puțin cu puțin, prin gesturile și acțiunile noastre zilnice, ale fiecăruia, folosind spiritul de întreprinzător și exploatându-l la maximum.
Realizator: Adrian Măniuțiu
Editor: Bianca Voinea
Regizor: Bogdan Saviuc / Celestin Astăluș
DOP / Montaj: Dan Gecui
Producători: Antena 3 SA, Photomedia EM360 Group, Big Dream Media
Plutonier adjutant principal ( în rezervă) Eugen Mănăilă s-a născut la data de pe 9 decembrie 1969 în Buzău. A fost militar în termen în intervalul Ianuarie 1989-Aprilie 1990, la o unitate de cercetare-diversiune prin parașutare, participant activ la evenimentele din Decembrie 1989 (atunci am avut primii camarazi căzuți pe altarul libertății poporului român); militar profesionist din 1990 până la trecerea în rezervă în Ianuarie 2019, absolvent al Școlii de Aplicație pentru parașutiști (școală de subofițeri) în 2001. Participant la două misiuni externe, ambele în Afganistan (August 2008-Ianuarie 2009 și 2010, în acea misiune la data de 19.02.2010 fiind rănit grav). Membru al echipei Invictus România din 2015, participant la Jocurile Invictus de la Toronto ( 2017) și Haga (2022), triplu campion național la powerlifting, la categoria Master 2,93 de kilograme, absolvent al unui curs de antrenori. În ultima perioadă s-a dedicat activității de antrenor personal. Principala activitate de voluntariat o desfășoară tot în cadrul Proiectului Invictus, ocupându-se de recuperarea și ridicarea capabilităților fizice ale plutonierului adjutant (în retragere) Porumb Daniel, rănit grav în 2007 în Irak.
Daniel Porumb s-a născut la 28 iulie 1980 în municipiul Roman, județul Neamț! Stagiul militar la UM 01848 Câmpia Turzii in perioada 23 octombrie 2000 -17 octombrie 2001. Brevetat ca parașutist militar în data de 14 februarie 2001. Angajat ca și militar profesionist la Batalionul 495 Infanterie prin parașutare "Cpt. Stefan Soverth". Misiunea "Iraqi Freedom" începând cu 28 ianuarie 2007 în Tallil! A fost rănit pe data 14 aprilie 2007 în timpul unei misiuni de patrulă! Este absolvent al Facultății de Geografie, Geografia turismului- licență 2016 -2019, Managementul resurselor și activităților turistice-master 2019 - 2021, Facultatea de Istorie- Istoria comunismului în România-master 2021-2023 - toate în cadrul Universității din București.
Istoria Invictus România începe în anul 2014, atunci când un grup de voluntari militari și civili, inspirați de organizarea la Londra a primelor jocuri Invictus, sub patronajul prințului Harry, şi-au propus să sensibilizeze societatea civilă asupra recunoştinţei care se cuvine luptătorilor răniţi în acţiuni militare. Ideea ca România să participe la Invictus Games a prins astfel contur. Prin eforturile unui grup de oameni capabili să facă diferența, să schimbe, să motiveze și să inspire, Invictus a devenit un proiect de voluntariat care unește mediul militar cu cel civil. Evenimentele lor demonstrează că sunt în primul rând un proiect de educație, o luptă împotriva ignoranței și o punte între militari și civili ca oameni.
Adrian Măniuțiu face parte din echipa Antenelor de peste 12 ani, unde este realizatorul emisiunii INCOME, la Antena3CNN, din vara anului 2012. Este Ambasador al Antreprenoriatului, în cadrul proiectului european "Antreprenor 2020-2022", s-a născut la Cluj-Napoca în 1979 și a studiat business și marketing în Germania și România, la Cluj. A lucrat în domeniul investițiilor și în dezvoltare imobiliară, iar cu 10 ani în urmă a fondat PhotoMedia – transformată ulterior în EM360 GROUP – o agenție în expansiune, cu o echipă de peste 15 oameni, concentrată pe marketing-ul creativ, producții media, strategii de comunicare și management reputațional. Acumulând o experiență diversă în televiziune, atât din poziția de realizator TV și prezentator, cât și din cea de co-producător și dezvoltator de formate, în 2019 a lansat EM360 Studio – un canal web-TV care se concentrează pe seturi de producții premium din sfera de infotainment, business și talk. De mai mulți ani, se implică și în proiecte de venture capital și startup financing, în diverse domenii.