Tragediile pe șoselele românești au continuat duminică cu un nou accident, în care și-au pierdut viața patru persoane.
Un autoturism Opel a întors în loc nepermis şi a fost izbit violent de un automobil Jaguar.
Victimele tragicului accident sunt din oraşul Huşi – doi bărbaţi de 51, respectiv 23 de ani, -tată și fiu, şi o femeie de 52 de ani, mama, iar a patra victimă, în vârstă de 22 de ani, iubita fiului, era din municipiul Vaslui.
Din cealaltă maşină, Jaguar, şoferul (25 de ani) era din judeţul Neamţ, el fiind însoțit de o femeie în vârstă de 46 de ani, şi una de 25 de ani, răniţi cu toţii. Un al patrulea pasager din Jaguar a scăpat nevătămat.
“Am fost sesizați prin apel unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe drumul european 583, în afara localității Bălțați a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că șoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi păstruns pe contrasens, lovind un autorism care circula reuglamentar. În urma impactului, 4 persoane au decedat, iar alte trei au fost rănite. În cauză a fost în care se continuă cercetările sub aspectul săvărșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă.”, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iași.