Max și Brenda Robins și-au luat fetița și cei doi câini ai lor și au mers într-o drumeție în natură. Familia a decis să doarmă într-un cort, dar în timpul nopții a început o furtună puternică.
Un copac de șase metri lungime s-a rupt din pricina furtunii și a căzut peste cortul familiei.
În urma acestui incident, unul dintre câini a murit pe loc, Max s-a ales cu o fractură la un picior, iar Brenda și fetița lor au rămas inconștiente. Brenda s-a trezit, dar fetița e încă în spital.
„Suntem devastați fizic și emoțional. Eram pregătiți pentru urcușuri și coborâșuri în viață, dar nu și pentru așa ceva”, au spus aceștia.
În Australia, ieșirile în natură presupun destule riscuri, iar familia Robins nu este prima care trece prin clipe grele din pricina unei drumeții, potrivit 9news.com.au.