Antena 3 CNN Sport Atleta româncă Florentina Iușco a fost suspendată de la Jocurile Olimpice 2024 pentru dopaj

Atleta româncă Florentina Iușco a fost suspendată de la Jocurile Olimpice 2024 pentru dopaj

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:17 25 Iul 2024 Modificat la 14:22 25 Iul 2024

Atleta română Florentina Iuşco nu va putea concura la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a confirmat, joi, parţial, un apel al Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA) după un test pozitiv al sportivei la o substanţă interzisă, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Iuşco, atletă care urma să evolueze la Paris la săritura în lungime şi triplusalt, a fost testată pozitiv la furosemid, un diuretic pe lista interzisă a AMA/WADA, într-un control antidoping în afara competiţiei în luna aprilie a anului trecut.

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a sancţionat-o însă cu o mustrare şi fără perioadă de ineligibilitate pe motiv că nu era vinovată sau nu a fost neglijenţa ei.

Cu toate acestea, după ce AMA/WADA a făcut apel la această decizie a ANAD, TAS a stabilit că Iuşco a eşuat în demonstrarea standardul necesar pentru a i se acorda statutul de ''nevinovat sau neglijenţă semnificativă'', şi i-a impus o suspendare de doi ani începând cu 1 februarie 2024.

Prin suspendarea Florentinei Iuşco, atletismul românesc rămâne cu 12 sportivi la JO 2024, iar delegaţia României cu 106 sportivi. 

Iușco a fost exlcusă din lotul olimpic

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, că a exclus-o din echipa olimpică a României pe atleta Florentina Iuşco pentru dopaj.

"Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a exclus-o pe atleta Florentina Iuşco din Echipa Olimpică a României după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a comunicat suspendarea sportivei pentru dopaj. Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a depistat o substanţă diuretică suspectă la controlul antidoping - furosemid - şi a decis să sancţioneze sportiva cu avertisment. Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a contestat decizia ANAD la TAS, iar Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a solicitat o decizie fermă din partea forurilor internaţionale de specialitate până pe data de 25 iulie 2024, înainte de startul întrecerilor olimpice", se menţionează în comunicatul citat.

"TAS a comunicat astăzi ANAD, decizia de a o suspenda pe Florentina Iuşco pentru doi ani începând cu 1 februarie 2024. Toate rezultatele înregistrate de Florentina Işsco din 23 aprilie 2024 până pe 24 iulie 2024 au fost anulate, iar atleta nu va face delasarea la Paris 2024", subliniază COSR.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole