Atleta canadiană Alysha Newman, care este în același timp și vedetă pe platforma pentru adulți OnlyFans, a cucerit medalia de bronz la săritura cu prăjina la Jocurile Olimpice 2024. În vârstă de 30 de ani, Alysha a doborât și recordul național la Paris și de bucurie a sărbătorit într-un mod neobișnuit pentru un eveniment de o asemenea amploare și a stârnit controverse.
Alysha Newman este doar una dintr-un grup din ce în ce mai mare de atleți cu conturi pe OnlyFans, dar ea a stârnit controverse miercuri după ce a sărbătorit medalia de bronz făcând twerk.
[GAL layout="5"]Canadianca a doborât recordul național sărind 4,85 metri într-o finală foarte strânsă care a avut loc miercuri seară, devenind prima atletă din Canada care a câștigat o medalie olimpică la această disciplină după Edward Archibald în 1908 și William Halpenny patru ani mai târziu, potrivit The Telegraph.
Iar felul în care a sărbătorit, unduindu-și posteriorul în fața mulțimii, va contribui cu siguranță la creșterea veniturilor din OnlyFans.
Utilizatorii rețelelor sociale au avut păreri împărțile în privința felului în care a sărbătorit, mulți acuzând-o că vrea să atragă atenția, în timp ce alții spun că pur și simplu a fost copleșită de performanța ei istorică.
Alysha Newman a sărit la aceeași înălțime ca și Katie Moon - 4.85 metri, dar americanca a ratat de mai puține ori decât Newman și a obținut argintul. Australianca Nina Kennedy a câștigat medalia de aur, după ce a sărit la 4.90 metri.
Alysha Newman postează frecvent pe Instagram în ipostaze sexy şi a luat decizia de a a-și face cont pe OnlyFans la îndemnul admiratorilor. „Dorinţa voastra e poruncă pentru mine. Acum şi pe OnlyFans”, a anunţat ea atunci când și-a deschis contul.