Antena 3 CNN Actualitate Locale Atitudinea revoltătoare a unei doctorițe față de un pacient care avea nevoie de ajutor. "Era foarte nervoasă că ea n-a mâncat încă“

Atitudinea revoltătoare a unei doctorițe față de un pacient care avea nevoie de ajutor. "Era foarte nervoasă că ea n-a mâncat încă“

Cosmin Mafeti, în vârstă de 40 de ani, s-a confruntat cu dureri foarte mari de cap și tensine mare și a fost nevoit să meargă la spital. Ajuns acolo, a trebuit să aștepte timp de patru ore pentru a fi tratat. A fost primit într-un final, dar medicii l-au tratat cu indiferență și nervi. 

„Am stat vreo două ore până m-a văzut cineva. Am ajuns la Spitalul Judeţean la Urgenţe cu tensiune mare, cu anumite simptome, am plecat la fel cum am venit. N-am primit niciun medicament, nu mi s-a făcut nicio perfuzie. Doar mi s-a luat sânge, mi s-a făcut un EKG, mi s-a luat tensiunea şi atât. Când am ajuns acolo, erau mai preocupaţi să se uite la televizor, mi-au zis să mă pun pe un pat, pe care era gel de la ecograf, aşternutul nu era schimbat. De când am intrat să mă consulte, a venit doctoriţa foarte revoltată, că de ce n-am venit cu o zi înainte la spital, că ar trebui să mă trimită la o clinică privată să-mi fac eu analizele pe bani şi aşa mai departe. M-a tratat de parcă aş fi venit la spital să îmi fac analizele gratuit. Încă ceva ciudat: m-au pus să semnez pe foaia de triaj. Dar eu semnasem de fapt pentru rezultatele consultaţiei, semnasem din avans. Iar la plecare n-am mai semnat nimic. Pe foaia mea scria că eu am plecat ameliorat de acolo. Iar eu am plecat cu aceeaşi stare rea, tot cu dureri de cap şi cu tensiune. Medicii au avut atitudine neprofesionistă faţă de mine şi de pacienţii care veneau şi aveau nevoie de ajutor. Până la urma asta e meseria lor: actul medical nu trebuie condiţionat. M-au trimis apoi la secţia de Boli Infecţioase, dar fără să îmi zică nimic, fără să îmi spună ce am”, spune Cosmin Maftei, potrivit Adevărul

„La Infecţioase am mai aşteptat încă două ore. Când am ajuns acolo, doamna doctor m-a luat foarte repede, era foarte nervoasă, că de ce am venit, că ea nu a mâncat încă, că nu a văzut nu ştiu ce pacienţi. Mi-a prescris repede vreo 12 de medicamente pe o reţetă scrisă în grabă, cu tăieturi. La Boli Infecţioase, pacienţii se plimbau prin spital, puteau să iasă, ceea ce nu mi se pare normal. Doctoriţa nu mi-a spus nimic 100% legat de diagnostic, mi-a spus că e gâtul inflamat, că e roşu în gât, de tensiune nu mi-a zis nimic. A fost o experienţă neplăcută. E inuman ceea ce se întâmplă. Am mai fost o dată şi m-au ţinut 6 ore fără să îmi facă nimic. Am mai fost şi la spitale din Sibiu şi Târgu Mureş, dar nicăieri nu a fost aşa ca la Piteşti, în acele spitale au făcut ceva şi am ştiut pentru ce am semnat”, a mai spus bărbatul. 

Subiecte în articol: pacient
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile