Antena 3 CNN Actualitate Amănunte terifiante din salonul morţii: Un pacient carbonizat în zona de unde a pornit focul

Amănunte terifiante din salonul morţii: Un pacient carbonizat în zona de unde a pornit focul

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 20:00 15 Noi 2020 Modificat la 20:00 15 Noi 2020

Salonul unde erau trataţi bolnavii intubaţi, infectaţi cu COVID, şi unde a izbucnit focul în urma căruia au murit 10 persoane, are o suprafaţă de 50 - 60 de metri pătraţi.

Uşa salonului este prevăzută cu clanţă şi nu are sistem de închidere automată cu cartelă, potrivit surselor Antena 3. În urma incendiului, această uşă, menţionată şi în declaraţia ministrului Nelu Tătaru, a scăpat practic intactă, fiind doar afumată, fără a fi forţată.

După intervenţia pompierilor, în salon au fost găsite extinctoare. 

În salon se aflau doar pacienţi intubaţi. În partea cu geamul (foto, imaginea din stânga) din pozele realizate la faţa locului şi viralizate pe reţelele sociale se află patul în care a fost găsit un cadavru carbonizat. Incendiul a izbucnit pe partea cu acest geam.

Salonul morţii nu avea butelii de oxigen

În salon nu există butelii de oxigen, ci doar instalaţia de oxiden a spitalului, care are nişte ţevi ce ies din perete şi intră într-o consolă, existând prize la nivelul fiecărui pat.

După intervenţia pompierilor, saloanele ATI au fost inundate. Înauntru au fost găsite plase cu haine şi obiecte personale ale pacienţilor internaţi.

Ministrul Nelu Tătaru: Uşile saloanelor ATI erau încuiate!

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a confirmat că ușile saloanelor ATI de la Spitalul Piatra Neamţ erau încuiate.

Da, ușile saloanelor erau încuiate, pentru a nu intra oricine acolo. Și, oricum, în saloanele de la ATI nu se intră oricum. Doctorul Denciu a descuiat și a intrat în salon. Nu se știe dacă a intrat când era foc deja, sau după ce a intrat el s-a declanșat, a spus ministrul, citat de Libertatea.

Confom sursei citate, în saloane erau oameni cu diverse stări de sănătate, iar care se puteau deplasa.

O primă ipoteză a autorităţilor este că focul a fost declanșat de un scurtcircuit apărut din cauza suprasolicitării rețelei electrice.

Resturile carbonizate ale dispozitivelor medicale, ridicate de procurori pentru anchetă

Totodată, Parchetul a anunțat într-un comunicat că în salonul incendiat a fost stabilit locul din care s-a declanşat incendiul şi urmează să fie ridicate dispozitive şi echipamente medicale, în vederea expertizării.

De asemenea, au fost finalizate patru dintre necropsiille victimelor şi au fost audiate primele persoane.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole