Antena 3 CNN Actualitate Social Atenționare meteo! România, lovită de furtuni violente

Atenționare meteo! România, lovită de furtuni violente

<1 minut de citit Publicat la 11:15 17 Aug 2018 Modificat la 11:15 17 Aug 2018

Agenția Națională de Meteorologie a emis o nouă informare meteorologică valabilă în perioada 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22.

Vor fi intervale de timp cu manifestări de instabilitate atmosferică.

În perioada 17-19 august, în cursul după-amiezilor și serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și izolat 30...40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala pe arii relativ extinse în zona de munte și cu caracter local în cursul zilei de vineri (17 august) îndeosebi în Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și Muntenia, iar sâmbătă (18 august) în special în centrul și nord-estul teritoriului. Duminică (19 august) instabilitatea atmosferică se va manifesta în sudul, estul și parțial în centrul țării.


     

Etichete: meteo vremea furtuni
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole