Antena 3 CNN Actualitate Atenționare MAE de călătorie în Cehia! Transporturile, afectate de codul roșu de ninsori

Atenționare MAE de călătorie în Cehia! Transporturile, afectate de codul roșu de ninsori

Ioana Mircea
1 minut de citit Publicat la 23:34 02 Dec 2023 Modificat la 23:34 02 Dec 2023

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Cehă că Institutul Hidrometeorologic local a emis un cod roșu de ninsori pentru regiunile Boemia de Sud (Blatná, Dačice, Milevsko, Písek, Strakonice) și Vysočina (Moravské Budějovice, Telč), pentru perioada 2 - 3 decembrie 2023.

În acest interval de timp, se va depune un strat nou de zăpadă, de până la 40 de cm grosime.

Potrivit sursei citate, vor exista perturbări semnificative ale transporturilor rutiere, alimentării cu energie electrică și aprovizionării cu bunuri de larg consum.

"Unele elemente ale infrastructurii de transport sunt impracticabile circulației feroviare și rutiere. Autoritățile cehe recomandă populației să fie pregătită pentru o eventuală lipsă de energie temporară în anumite localități din regiunile Boemia de Sud și Vysočina.

De asemenea, din cauza ninsorii abundente, se circulă cu dificultate către Aeroportul Vaclav Havel din Praga, iar intervenția constantă a autorităților pentru degajarea pistei ar putea conduce la întârzieri ale zborurilor”, conform comunicatului.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: +420 257 532090; +420 257 533965 și +420 257 530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice: +420-607078 501.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://praga.mae.rohttps://www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole