Antena 3 CNN Actualitate Social Atenție, șoferi! Restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A2 şi pe mai multe drumuri naţionale

Atenție, șoferi! Restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A2 şi pe mai multe drumuri naţionale

1 minut de citit Publicat la 08:11 13 Iun 2017 Modificat la 08:11 13 Iun 2017

Restricţii de trafic vor fi impuse, marţi, pe mai multe artere, între care autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa şi DN5, în judeţul Ilfov, din cauza unor lucrări, potrivit news.ro.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că marţi, începând cu ora 6.00, pe autostrada A2, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, au loc lucrări de reparaţii între kilometrii 12 şi 36, iar poliţiştii fac apel către şoferi să respecte limitele de viteză şi să circule cu atenţie în zona respectivă.

Tot marţi, pe varianta de ocolire Alexandria, la kilometrul 1+410 metri, la intersecţia cu DJ504 Alexandria - Vulpeşti (drumul judeţean către Piteşti), au loc lucrări de amenajare a unui sens giratoriu. Astfel, se vor institui următoarele restricţii de circulaţie: la km 1+410 (intersecţia cu DJ 504) se va circula pe un singur sens de mers, alternativ, dirijat (prin semafoare şi piloţi de circulaţie); DJ504 Alexandria - Vulpeşti se închide pe tronsonul cuprins între DN6 şi varianta de ocolire Alexandria, ruta ocolitoare fiind DN6 - sens giratoriu - varianta de ocolire Alexandria.

Timp de aproximativ o lună, pe autostrada A1, pe sensul de mers Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 35+500 de metri, se vor executa lucrări în zona podului (alternativ, pe benzile unu sau doi). Lucrări similare se vor desfăşura pe parcursul săptămânii următoare şi la kilometrul 114, pe prima bandă a sensului de mers către Bucureşti, potrivit Infotrafic.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole