Cei care jignesc public o persoană, folosindu-se de contul personal de pe rețeaua de socializare Facebook, riscă să fie amendați cu până la 1.000 de lei, pentru lezarea demnității și onoarei acesteia, potrivit legislației actuale, potrivit Avocatnet.ro.
Jignirea publică a unei persoane, prin intermediul Facebook, reprezintă o faptă de natură contravențională ce poate fi sancționată de polițiști. Acest fapt reiese dintr-o hotărâre din 2015 a Judecătoriei Făgăraș.
Printre altele, în motivarea deciziei se face referire la caracterul public al postărilor de pe Facebook, astfel că "instanța apreciază că profilul personal al petentei pe «Facebook», chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre «prieteni» putând distribui informațiile postate de titularul paginii”, așa cum este explicat în Sentința civilă nr. 1323/2015.