Antena 3 CNN Actualitate Atentat terorist în aeroportul Ataturk din Istanbul. MAE: Este un român rănit

Atentat terorist în aeroportul Ataturk din Istanbul. MAE: Este un român rănit

S.T.
1 minut de citit Publicat la 11:27 29 Iun 2016 Modificat la 11:27 29 Iun 2016

Cel puţin 36 de morţi şi 180 de răniţi este bilanţul provizoriu al atacului terorist de pe aeroportul Ataturk din Istanbul.

Potrivit martorilor, teroriştii au intrat separat în aeroport, au deschis focul asupra poliţiştilor şi a călătorilor aflaţi în preajmă, apoi au detonat mai multe dispozitive explozive în al treilea aeroport ca mărime din Europa

Atacul nu a fost revendicat dar serviciile de securitate îi acuză pe teroriştii Statului Islamic.

Pe tot parcursul nopții, echipele consulare constituite la nivelul Consulatului General al României la Istanbul s-au deplasat la spitalele din localitate pentru a verifica dacă printre victime se află și cetățeni români.

„Cetățenii români aflați în atenția Consulatului nu sunt răniți, cu excepția unei persoane care a precizat că prezintă echimoze la nivelul membrelor inferioare, survenite în urma aglomeraţiei provocate de panică. Viața persoanei nu este pusă în pericol, fiind evacuată și cazată la hotel la puțin timp după producerea exploziilor”, precizează MAE.

Consulatul General al României la Istanbul asigură în permanență asistența consulară unui număr de aproximativ 40 de cetățeni români, care au solicitat sprijin, fiindu-le facilitată cazarea la hotelurile din apropierea aeroportului. Totodată, familiile din România a peste 20 de cetățeni români aflați în aeroport în momentul deflagrațiilor au fost contactate de Consulatul General al României la Istanbul.

Consulatul General al României la Istanbul continuă demersurile susținute pe lângă autoritățile turce pentru a verifica existența vreunui cetățean român decedat sau rănit și rămâne în legătură cu persoanele de cetățenie română cazate la Istanbul sau aflate în zona liberă a aeroportului.

Totodată, se depun eforturi pentru identificarea unor soluții cât mai rapide pentru repatrierea cetățenilor români ale căror zboruri au fost anulate. Situația este monitorizată permanent de către Centrala Ministerului Afacerilor Externe, o echipă consulară din cadrul MAE fiind pregătită, în caz de necesitate, să se deplaseze la Istanbul pentru extinderea demersurilor de acordare a asistenței consulare cetățenilor români.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole