Cel puţin opt persoane au fost ucise joi într-un atentat sinucigaş comis în cartierul Kafr Soussa, din Damasc, a indicat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), transmite AFP.
Atentatele sunt rare la Damasc, bastion al regimului lui Bashar al-Assad, capitala siriană fiind uneori ţinta tirurilor de obuze lansate de insurgenţii care ocupă localităţile învecinate.
"Un kamikaze a ucis cel puţin opt persoane la Kafr Soussa", un cartier din sud-vestul Damascului, a precizat OSDO, care dispune de o vastă reţea de surse în ţara aflată în război.
Televiziunea de stat siriană a confirmat "atacul terorist", menţionând un bilanţ provizoriu de şapte morţi.
Nici OSDO, nici televiziunea citată nu au precizat pentru moment ţinta exactă a atentatului.
Pe 16 decembrie, o deflagraţie a zguduit un comisariat din Damasc atunci când centura explozivă a unei fetiţe de şapte ani a fost declanşată de la distanţă, făcând trei răniţi printre poliţişti, conform cotidianului Al-Watan, apropiat de putere. A fost pentru prima dată în Siria când un copil a fost utilizat pentru comiterea unui atentat cu o centură explozivă.