Antena 3 CNN Externe Atentat într-o moschee. Sunt 150 de victime

Atentat într-o moschee. Sunt 150 de victime

<1 minut de citit Publicat la 20:21 09 Feb 2018 Modificat la 20:21 09 Feb 2018

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte 149 au fost rănite, dintre care unele grav, într-un atentat care a avut loc vineri într-o moschee din oraşul Benghazi, al doilea ca mărime din Libia, potrivit Ministerului Sănătăţii al autorităţilor autoproclamate în estul acestei ţări, relatează AFP. 

Două bombe au explodat la începutul marii rugăciuni săptămânale în incinta moscheii Saad Ibn Abou Abada, din centrul oraşului Benghazi, situat la 1.000 km est de capitala Tripoli, a declarat pentru AFP o sursă din domeniul serviciilor de securitate. 

Un dispozitiv exploziv a fost pasat într-un sicriu în curtea moscheii, iar celălalt la intrare, într-un dulap cu încălţăminte, a precizat sursa. 

Potrivit declaraţiilor lui Moataz Trabelsi, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din guvernul paralel al lui Abdallah al-Thenni, atentatul s-a soldat cu un mort şi 149 de răniţi în rândul credincioşilor. 

Într-o postare pe Twitter, Misiunea ONU din Libia (Manul) a condamnat în mod ferm atentatul, reamintind că ''atacurile directe sau fără discriminare împotriva civililor'' reprezintă ''crime de război''. 

Atentatul nu a fost încă revendicat, dar ilustrează instabilitatea persistenţă din această regiune controlată de forţele controversatului mareşal Khalifa Haftar, ostil guvernului de la Tripoli, recunoscut de comunitatea internaţională. 

Etichete: atentat Libia moschee
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole