O bombă a explodat într-o piaţă aglomerată din Kabul, a anunţat Poliţia afgană. Bilanţul preliminar al atacului terorist este de patru morţi şi cinci răniţi.
Atentatul nu a fost revendicat, dar intervine în contextul intensificării atacurilor comise de insurgenţii talibani şi de reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida.
În paralel, în numeroase provincii din Afganistan continuă confruntările armate între insurgenţii talibani şi serviciile de securitate afgane, în contextul retragerii trupelor NATO.
În provincia Kandahar, situată în sudul Afganistanului, cel puţin opt civili au fost ucişi, iar alţi peste 30 au fost răniţi în atacurile produse în ultimele 24 de ore.
Sute de familii au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza confruntărilor militare.