Parlamentul European a confirmat, aseară, că Najim Laachraoui, unul dintre autorii atentatelor comise la Bruxelles pe 22 martie, soldate cu 32 de morţi, a lucrat în trecut în incinta Parlamentului European.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PE, Jaume Duch Guillot, individul a fost angajat, în 2009 și 2010, al unei firme de curăţenie care avea contract cu Parlamentul European.
"Acum șase și șapte ani, unul dintre autorii atacurilor teroriste de la Bruxelles a lucrat, pentru o perioadă de câte o lună, pentru o firmă de curățenie care avea contract cu Parlamentul European, la acel moment. Ca student, a avut o slujbă la o firmă de curățenie în PE, pe timpul vacanței de vară, timp de câte o lună, în 2009 și 2010", a declarat Guillot, potrivit NBC News.