Antena 3 CNN Sport Fotbal intern Atac violent la noul selecționer al României

Atac violent la noul selecționer al României

1 minut de citit Publicat la 13:10 07 Iul 2016 Modificat la 13:10 07 Iul 2016

Christoph Daum va fi numit noul selecţioner al României, iar decizia FRF a fost primită în general bine în fotbalul românesc, însă există şi păreri împotriva tehnicianului de 62 de ani. Una dintre acestea îi aparţine lui Cornel Dinu, care spune că germanului îi va fi "aproape imposibil" să îndeplinească obiectivul impus de Federaţie: calficiarea României la CM 2018, scrie prosport.ro.

În opinia lui Dinu, Daum e un tehnician de echipe de club, iar faptul că nu e la curent cu realităţile triste din fotbalul românesc va reprezenta un mare handicap pentru acesta. "Procurorul" îi face un portret plastic fostului campion din Bundesliga şi spune că acesta nu se poate compara cu Mircea Lucescu din niciun punct de vedere.

"Daum e un tip controversat, cu o anumită carte de vizită. E greu pentru un antrenor străin să înţeleagă ce se întâmplă în fotbalul românesc. Părerea mea e că va fi foarte greu, aproape imposibil să reuşească o calificare la Mondial. El e un antrenor de echipe de club.

Nu poate fi niciodată la nivelul lui Mircea Lucescu. Mircea e un om cult din toate punctele de vedere, ca să nu mai spunem de rezultate. Iar ceea ce e un mare avantaj faţă de acest băiat venit din Germania, care are o faţă de Fuhrer tăvălit după ce explodează grenada şi se varsă benzina peste el, e că Mircea cunoaşte realitatea fotbalului românesc, halul în care am ajuns. Va fi foarte greu să formeze o echipă competitivă la echipa naţională a României", a declarat Dinu la Dolce Sport.

Citește mai multe din Fotbal intern
» Citește mai multe din Fotbal intern
TOP articole